Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Social

Vrei să adopți un copil? Procedura, simplificată. Mai puține hârtii și mai mulți bani

Ştire online publicată Sâmbătă, 22 Septembrie 2018
de Andreea PERHAIȚĂ

De ani de zile, adopțiile din România sunt împotmolite într-o birocrație, de multe ori exagerată și inutilă. În tot acest timp, mii de copii își trăiesc copilăria în centre de stat, departe de grija și dragostea unui părinte, și sute de cupluri fac eforturi disperate pentru a deveni părinți și sunt gata să facă orice pentru a putea adopta unul.

Lucrurile nu le sunt străine autorităților, care se tot chinuiesc să modifice legea, astfel încât să simplifice procedurile de adopție. Săptămâna aceasta, Legea adopției a fost din nou modificată, astfel încât să nu mai fie nevoie de atâtea hârtii, dar și pentru ca familiile care adoptă copii să fie sprijinite financiar.

Guvernul a adoptat legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2004 privind procedura adopției, cu scopul de a soluționa unele probleme apărute în implementare, de a reanaliza unele principii ce stau la baza adopției, dar și pentru a adapta legislația la realitățile actuale. „Documentul introduce prevederi care să asigure celeritate în dobândirea și menținerea statutului de copil adoptabil, să flexibilizeze procedura de evaluare a adoptatorilor și etapa de monitorizare post-adopție și să debirocratizeze și simplifice unele proceduri”, precizează ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.

Astfel, noua formă a legii elimină din procedură identificarea rudelor de până la gradul al patrulea în cazurile în care planul individualizat de protecție a copilului are ca finalitate adopția, această măsură având ca scop simplificarea demersurilor din această etapă. De asemenea, pentru a veni în sprijinul persoanelor sau familiilor care doresc să adopte, documentul majorează durata de valabilitate a atestatului de persoană sau familie aptă să adopte, de la doi la cinci ani.

„Modificările aduse vizează și flexibilizarea derulării procedurii de adopție internațională pentru copiii care au împlinit vârsta de 14 ani, fiind urmărită creșterea șanselor acestor copii de a avea o familie, inclusiv în cazul grupurilor de frați care nu pot fi separați, dacă unul dintre ei a împlinit vârsta de 14 ani”, mai explică ministrul.

În plus, documentul aprobat de Guvern introduce și noi stimulente financiare care să susțină decizia unei familii de a adopta. Astfel, va fi acordată o indemnizație lunară raportată la indicatorul social de referință, în cuantum de 1,2 ISR (Indicatorul Social de Referință, în prezent în valoare de 500 lei), respectiv 600 lei, pentru fiecare copil adoptat care are între trei și șase ani, ori este încadrat în grad de handicap ușor sau mediu ori face parte dintr-un grup de doi frați adoptabili împreună. De asemenea, cei care înfiază vor primi o indemnizație lunară majorată cu 50%, respectiv 900 lei, pentru fiecare copil adoptat care a împlinit șapte ani ori este încadrat în grad de handicap accentuat sau grav, infectat HIV sau bolnav SIDA ori face parte dintr-un grup de cel puțin trei frați adoptabili împreună.

Sprijinul financiar se acordă până la dobândirea capacității depline de exercițiu de către copilul adoptat, respectiv până la vârsta de 18 ani, iar dacă acesta își continuă studiile într-o formă de învățământ de zi, până la împlinirea vârstei de 26 ani.

Facilități lunare

Mai mult decât atât, adoptatorul sau familia adoptatoare care a adoptat unul sau mai mulți copii beneficiază, pentru fiecare copil adoptat, de o sumă fixă de 1.500 lei pe an, pentru asigurarea unor servicii de recuperare sau reabilitare medicale, psihologice sau de altă natură, în urma recomandărilor unui medic, psiholog sau asistent social. Suma se acordă pe durata etapei de monitorizare post-adopție și se actualizează periodic prin hotărâre a Guvernului, în funcție de rata inflației. Pentru acoperirea cheltuielilor de transport și cazare ale adoptatorului sau familiei adoptatoare, pe durata participării la procedura de potrivire practică cu un copil din alt județ, se acordă o sumă de 200 de lei pe zi/persoană, pentru o perioadă de maxim de 10 zile.

„Aceste stimulente financiare se acordă în cazul adopțiilor încuviințate conform procedurii adopției interne și nu se aplică în cazul persoanelor care adoptă copilul soțului. Actul normativ prevede și completări referitoare la concediul de acomodare, pentru corelarea cu dispozițiile mai flexibile reglementate pentru concediul și indemnizația pentru creșterea copiilor, prevăzute de OUG nr. 111/2010”, mai completează ministrul Muncii.

Adopții cu încetinitorul

Potrivit reprezentanților Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța, până la finele anului 2018, în județul nostru, 81 de persoane și familii au fost atestate să adopte și s-au deschis 47 de dosare de adopție. De asemenea, 22 de copii au fost încredințați în vederea adopției, iar, în cazul altor 34, adopția a fost încuviințată.

Cifrele sunt ceva mai îmbucurătoare față de cele de anul trecut, când 84 de persoane și familii au primit atestatul de părinte adoptator și 57 de copii au fost încredințați în vederea adopției.

PUBLICITATE
Citeşte şi
Din cauza lipsei banilor și a birocrației, în România doar un tânăr din 100 decide să demareze o afacere pe cont propriu, arată un studiu EY, publicat astăzi.„În România ...
Centrele de plasament și casele asistenților maternali sunt pline de copii părăsiți de părinți dar care, din pricina legislației mult prea greoaie, nu au fost încă declarați ...
Deși adopțiile se mișcă cu încetinitorul în țara noastră, familiile care doresc un copil fiind supuse unei serii interminabile de verificări și cercetări, în timp ce alți părinți ...
Alte ştiri din sectiunea Social
Având în vedere faptul că anul școlar s-a încheiat, proaspeții absolvenți își pot depune dosarele la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Constanța pentru a ...
Aproape de gară, pe bulevardul 1 Decembrie 1918, chiar în curtea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța, printre multe buruieni, mizerii, câini de toate culorile și ...
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E- Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță ...
Constănțenii sunt invitați să participe la concursul „Mergi pe Jos! E simplu și sănătos!”, care are loc în perioada dintre 1 și 31 iulie. Proiectul ...
Din când în când, există situații în care vă îmbolnăviți și trebuie să stați în spital, după care în concediu medical. Reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate ...
Pentru al treilea an consecutiv, Asociația Împreună pentru Viitor Constanța pune și va ra aceasta la dispoziția turiștilor cu nevoi speciale de pe litoral ...
În cazurile în care este nevoie, fiecare salariat în parte va încasa de la stat indemnizații de șomaj în funcție de perioada lucrată. Astfel, în cazul în care o persoană a ...
Este perioada vacanțelor și mulți constănțeni aleg să călătorească în afara granițelor țării, împreună cu copiii. Nu uitați, însă, cetățenii români minori au nevoie de mai multe ...
Angajatorii pot intra, lunar, în posesia a 250 de lei de la stat dacă angajează vara, pe timpul vacanței, elevi sau studenți. Reprezentanții Agenției ...
Nava-Școală „Mircea” - ambasadorul onorific al României pe mările și oceanele lumii - va împlini 80 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Române, în ...
Având în vedere că a început vacanța de vară, iar în această perioadă mulți copii călătoresc în afara granițelor țării, Poliția de Frontieră Română reamintește condițiile ...
Mai multe localități din județul Constanța se află sub cod portocaliu de ploi torențiale până în jurul orei 15. Deja, în Medgidia o rupere de nori de câteva minute a umplut ...
Ai cunoștințe de jurnalism? Îți place să scrii, ești o fire creativă, ai idei, proiecte și vrei să le pui în practică? Te așteptăm să te alături echipei noastre. Cuget Liber ...
În urmă cu mai bine de 20 de ani, viața pe multe din navele românești era un coșmar pentru echipaje. În cele ce urmează, vă prezentăm câteva din articolele ...
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E- Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță ...
Ultima săptămână a lui iunie debutează cu furtuni și ploi torențiale, dar și cu temperaturi deosebit de ridicate, la Constanța. Întreg județul se află, până mâine noapte, sub cod ...
Recent, un studiu realizat de Brand Finance (firmă independentă globală de evaluare de brand) a plasat Rompetrol în top 10 companii din România, în ceea ce privește valoarea ...
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă - Punctul de Trecere al Frontierei Vama Veche au descoperit, ascunse în bagajele a trei cetățeni români, 185 articole ...
Astăzi, 24 iunie, sărbătorim Sânzienele, motiv pentru care trebuie să știți că în această zi, există o mulțime de obiceiuri și tradiții. Specialiștii Muzeului de Artă Populară din ...
În familia animalelor de la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța a venit pe lume, în urmă cu 14 zile, un puiuț de leu de mare. Specialiștii instituției au fost mai ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva