Viața le-a dat o șansă. "La început, mâncau iarbă, rodeau cojile copacilor, pământul"

1414
Viața le-a dat o șansă.

Articole de la același autor

Poate nu știați că în județul Constanța există așa ceva, dar la numai 60 de kilometri depărtare de oraș trăiesc 50 de persoane cu vârste între 20 și 45 de ani cărora medicii nu le-au dat șanse să ajungă nici măcar până la vârsta de zece ani din cauza afecțiunilor extrem de grave cu care au fost diagnosticați. Cu toate acestea, ele au reușit să învingă în lupta pentru viață. Acest loc se numește Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică "Sf. Luca" din Negru Vodă.

În acest loc, sunt întâlnite persoane cu retard psihic sever, combinat cu autism grav, deficiențe fizice ori epilepsie, agresivitate sau automutilare, combinate și cu boli transmisibile, cum ar fi hepatita B sau C.

Partea proastă este că, indiferent de modul în care sunt tratați, pentru toate aceste suflete nu există vindecare. Crizele de agresivitate sunt controlate prin medicație și prin atenție, afecțiune, răbdare.

"Șapte dintre beneficiari sunt «supraviețuitori» ai fostelor orfelinate pe care presa străină de dinainte de 1990 le numea «orfelinatele groazei» și unde, se spunea că, pur și simplu erau lăsați să moară copiii cu handicap grav; înfometați, ținuți în frig, dezbrăcați. Lila și Mihaela - gemene (34 de ani) și Florin (33 de ani), fratele lor, sunt veniți dintr-un astfel de centru. Mai au alți frați, toți cu retard sever, asociat cu autism grav și alte afecțiuni asociate, răspândiți pe la diverse alte centre. Mama lor, persoană cu dizabilități, a adus pe lume, în total, 11 copii, dar câțiva nu au supraviețuit. Lila avea cu ea mereu o cască de boxer și era obișnuită să o poarte din când în când, pentru că se automutila. Nu mai avea păr, iar scalpul îi era plin de răni. Treptat, prin tot felul de terapii ocupaționale, plimbări dese și multă atenție, ea a uitat de vechile obiceiuri. Acum are părul de lungime medie și stă cu capul descoperit pentru că nu mai face crize", a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța (DGASPC), Oana Manoilă.

La rândul său, directorul centrului, Cezara Popescu a povestit că medicii nu le-ar fi dat, cu ani în urmă decât maxim 10-15 ani, dar iată că au ajuns, deja la 34 de ani. Reprezentantul DGASPC spune că în fostele orfelinate comuniste, beneficiarii centrului erau ținuți numai în pat, feriți de lumina zilei și de aerul curat de afară, motiv pentru care nici nu puteau merge cum trebuie.

"La început, mâncau iarbă, rodeau cojile copacilor, pământul. I-am obișnuit încet, cu multă răbdare, cu zâmbetul pe buze, cu atenție și cu multă afecțiune. La început, așteptau ca asistentele să le aducă mâncarea, dar încet, încet, au învățat să mănânce singuri, la masă, să nu își mai fure mâncarea", a mai spus Cezara Popescu.

Fiecare ființă are o poveste

Cert este că în ultimii doi ani, de când au fost transferați în acest centru, ei au căpătat încredere în forțele proprii și ceea ce sunt capabili să facă. Ba chiar, au fost făcute chiar și serbări cu ei. "Dacă le dai încredere, simt că sunt validați și atunci avem rezultate cu ei. Dacă îi ignorăm, și ei fac la fel", este de părere psihologul centrului, Lidia Iacov. Specialistul spune că îi cunoaște pe fiecare în parte după modul în care țipă.

Reprezentanții centrului susțin că fiecare ființă are o poveste. Selma este o altă tânără care pictează și desenează frumos, cu toate că are tendințe de automutilare. Ea a fost abandonată pe plajă, bebeluș fiind. Alții au fost părăsiți în spital, la naștere ori alungați de acasă.

Totuși, chiar dacă statul îi îngrijește foarte bine, căldura părintească le lipsește cu desăvârșire și se simte. Desigur, există și părinți care totuși nu și-au uitat complet copiii, care îi vizitează și care i-au adus aici cu inima frântă de durere pentru că nu aveau altă soluție. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2746 secunde