Vești bune! Se amână plata impozitelor pe teren și mașini

de Andreea PERHAIȚĂ Miercuri, 25 Martie 2020 259
Termenul pentru plata impozitului pe clădiri, a impozitului pe teren și a impozitului pe mijloace de transport se amână de la data de 31 martie 2020, inclusiv, la data de 30 iunie 2020, inclusiv, dată până la care, dacă se achită integral obligațiile fiscale datorate bugetului local, persoanele fizice beneficiază de 10% bonificație, respectiv 5% în cazul persoanelor juridice.

De asemenea, toate rapoartele de evaluare pentru stabilirea valorii impozabile a clădirilor vor putea fi depuse până la data de 30 iunie 2020, inclusiv.



„Pentru toate celelalte obligații fiscale datorate bugetului local, scadente începând cu data de 21 martie 2020, nu se datorează majorări de întârziere pe o perioadă de 30 de zile de la încetarea stării de urgență și nu sunt considerate obligații fiscale restante”, precizează reprezentanții Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța.
În plus, începând cu data de 21 martie, se suspendă și nu încep măsurile de executare silită prin poprire a creanțelor bugetare, cu excepția executărilor silite care se aplică pentru recuperarea creanțelor bugetare stabilite prin hotărâri judecătorești pronunțate în materie penală.



„Măsurile de suspendare a executării silite prin poprire asupra veniturilor și disponibilităților bănești se aplică de către instituțiile de credit sau terții popriți, fără alte formalități efectuate de către Serviciul Public de Impozite, Taxe și alte Venituri ale Bugetului Local.
Precizăm că măsurile respectă prevederile art. VII, alin (3) și (4) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 29/18.03.2020 privind unele măsuri economice și fiscal-bugetare și încetează în termen de 30 de zile de la încetarea stării de urgență”, completează cei de la SPIT Constanța.

Taguri

Alte ştiri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei