UPDATE / Ședința de Consiliu Local. Terenuri retrocedate ilegal și soarta CAZINOULUI, printre prioritățile zilei

515
UPDATE / Ședința de Consiliu Local. Terenuri retrocedate ilegal și soarta CAZINOULUI, printre prioritățile zilei - cazino51345381683-1550229447.jpg

Articole de la același autor

Începe ședința Consiliului Local Constanța, pentru finalizarea procedurilor privind predarea Cazinoului către Compania Națională de Investiții, în vederea demarării lucrărilor de reabilitare.


Lucrările de punere în siguranță și stoparea degradării cazinoului Constanța au fost sistate momentan.


"Pe data de 20 decembrie, am semnat un ordin de sistare a lucrărilor pentru că vreau să le facem fără grabă și să putem conserva cât mai mult. Mai sunt de demontat două candelabre și alte 34 de candelabre sunt depozitate în cutii în interiorul clădirii. Acestea vor fi restaurate. De asemenea, trebuie finalizată curățarea jgheaburilor, lucrări exterioare care vor fi reluate după sezonul rece.", spune primarul Constanței, Decebal Făgădău.


"Am considerat că nu trebuie să așteptăm împlinirea termenelor legale, ci propun achiziționarea serviciilor de consultanță și asistență juridică pentru a pune în aplicare sentința pronunțată recent în dosarul Retrocedărilor.", a mai spus edilul.


"Am publicat deja pe site-ul PMC cele 12 dispoziții făcute de Înalta Curte de Casație. Punerea în aplicare va naște situații destul de complicate.  Presupune o muncă a unor specialiști.  Măsuri imediate: am informat Camera Notarilor Publici cu privire la terenurile vizate. Am dat dispoziție să se identifice toate terenurile. Am cerut SPIT sa ne informeze imediat oricarei intenții de solicitare de certificat fiscal în vederea înstrăinării. Am interzis emiterea de Certificate de urbanism sau autorizații de construcție pentru terenurile respective. Tot procesul va fi comunicat public, vor fi făcute publice toate demersurile și rezultatele acestora.", mai spune Făgădău. El însuși este beneficiarul unui teren retrocedat ilegal, dar spune că "nu are nicio problemă morală vizavi de acest aspect."


"Nu a existat comunicare între mine și Radu Mazăre de ani de zile, întrucât a existat o interdicție impusă prin ordonanță. Nu am discutat cu el nici după pronunțarea seninței", a mai spus acesta.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2288 secunde