UPDATE. DETALII INCREDIBILE în cazul BEBELUȘULUI mort în Constanța

de Florentina BOZÎNTAN Marţi, 19 Noiembrie 2019 1498
Bebelușul de trei luni, din comuna Movilița, găsit decedat în această dimineață, avea probleme de sănătate de la naștere. Potrivit istoricului medical, fetița Sofia Ana Maria G. este al treilea copil al familiei, a venit pe lume având o greutate de 3,34 kilograme și a fost diagnosticată cu talus valgus bilateral (o diformitate la nivelul picioarelor). La evaluarea medicală din luna octombrie, bebelușul avea o greutate de 5 kilograme, pentru ca ulterior să înceapă să scadă în greutate, potrivit declarațiilor mamei. În prezent, arată medicii, nou-născutul avea o greutate de 3,5 kilograme. 


În această dimineață, în momentul în care cadrele medicale au ajuns la fața locului, la locuința familiei din Movilița, copilul prezenta lividități cadaverice. Decesul a fost declarat la ora 8,01. De menționat că apelul la 112 a fost dat la 7,40, iar echipajul din cadrul substației Eforie Sud a fost la fața locului la 7,57. 


Totodată, reamintim că polițiștii anchetează împrejurările în care a survenit decesul, fiind deschisă o anchetă penală pentru ucidere din culpă. 


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei