Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România condamnă tentativele de dezbinare a obștei jurnaliștilor

150
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România condamnă tentativele de dezbinare a obștei jurnaliștilor - uzprcondamnatentativele-1503054544.jpg

Articole de la același autor

Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România a dat publicității următorul comunicat de presă:


"Având în vedere noile încercări de manipulare a obștei noastre, făcute de grupul specializat în intoxicări informaționale care comunică nestatutar și nelegal, în numele UZPR,
Ținând seama de dreptul și nevoia membrilor UZPR de a-și exprima voința în cadrul stabilit prin actul constitutiv la care au subscris,
Analizând cu răspundere, atât prevederile legale cât și pe cele statutare ce consacră supremația Adunării Generale,
Observând cu îngrijorare împingerea Uniunii noastre spre sciziune, compromitere și, foarte probabil, desființare,
Președintele în exercițiu al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, comunică tuturor membrilor Uniunii, următoarele:
1. - Noua decizie a promotorilor militarizării UZPR de convocare a unei alte Adunări Generale decât cea care a fost convocată este nulă și va fi declarată ca atare de justiție;
2. - Așa zisa Adunare Generală din 02.09.2017, convocată de uzurpatori, pentru paralizarea Adunării Generale Extraordinare din 8 septembrie 2017 se află, prin însăși convocarea ei, sub sancțiunea nulității;
3. - Nu sunt sfidate numai Legea de organizare a Asociațiilor și Fundațiilor, precum și Statutul, ci însăși logica elementară a bunului simț, a gândirii.
Ce noimă poate să aibă convocarea unei alte Adunării Generaled, din moment ce Adunarea Generală Extraordinară era deja convocată ?! Cât de corecte și curate pot fi intențiile fracturării Uniunii noastre ?! La ce școală a democrației au învățat cei în cauză, să trateze cu atâta dispreț forul suprem de conducere a asociației ?;
4. - Orice probleme de modificare a Statutului, de stabilire a adevărului, cu privire la măsurile executive luate de structurile UZPR, sau de depășire a crizei provocate de amatorii de puciuri, nu pot fi adoptate decât de Adunarea Generală Extraordinară, legal convocată pentru ziua de 8 septembrie 2017, în București, de la ora 11,00 la Academia de Știinte Economice, Amfiteatrul 1;
5. - Filialele județene ale UZPR sunt chemate să aleagă cei mai serioși și reprezentativi delegați, astfel încât la 8 septembrie a.c., unitatea, prestigiul și funcționalitatea UZP să fie salvate.
Dragi membri ai UZPR,
De prezența și votul vostru depind soarta Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România și prestigiul obștei noastre, în societatea românească."
Comunicatul este semnat președintele în exercițiu al UZPR, Doru Dinu Glăvan.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.336 secunde