Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Social

Unde pot fi depuse cererile pentru eliberarea gratuită a abonamentelor RATC

Ştire online publicată Miercuri, 17 Octombrie 2018
de Mirabela ȘERBĂNESCU

 

Începând cu data de 22 octombrie și până pe 20 noiembrie, de luni până vineri, între orele 9.00 și 14.00, au loc înscrierile pentru acordarea de facilități la transportul public de călători beneficiarilor din municipiul Constanța.

Cetățenii care au dreptul la abonamente RATC gratuite sunt persoanele în vârstă de peste 70 de ani, indiferent de venituri, pensionarii cu pensii de până la 1.600 de lei inclusiv și persoanele în vârstă de peste 60 de ani care nu realizează venituri.

Ca și până acum, actele necesare în baza cărora vor fi eliberate permisele de călătorie gratuită sunt următoarele: cerere și declarație pe propria răspundere; act de identitate (copie și original); cupon de pensie (copie xerox).

Cererile și declarațiile pe propria răspundere pentru acordarea permiselor de călătorie gratuită pot fi ridicate, completate și depuse în cluburile pentru pensionari de pe strada Aurora nr. 2, bl. PF1, Complex Tomis III (Piața Veche), strada Dezrobirii, nr.123, bl. IS3, strada Duiliu Zamfirescu, nr. 4, strada Egretei, nr. 2. Totodată, acestea pot fi duse pe bulevardul Tomis, nr. 211, bl. TS6B, strada Cișmelei nr. 16, bulevardul Al. Lăpușneanu, nr. 66, bl. LE9, strada Brizei, bl. FD3, strada Ștefan cel Mare, nr. 79, parter, strada Zorelelor nr. 69 bis și strada Mangaliei nr. 86 A. (M.Ș.)

PUBLICITATE
Citeşte şi
Pentru că au mai rămas doar trei zile până la începerea noului an școlar, reprezentanții Regiei Autonome de Transport în Comun (RATC) Constanța le reamintește elevilor, dar și ...
După ce am scris în edițiile anterioare despre amenajări urbane, piste de biciclete sau pasarele, continuăm astăzi „radiografia” serviciilor din subordinea ...
Începând de luni, 1 octombrie, liniile 100 și 5 - 40 revin la vechile trasee. Măsura a fost luată de conducerea Regiei Autonome de Transport în Comun Constanța după ...
Alte ştiri din sectiunea Social
Vremea este instabilă, săptămâna aceasta, la Constanța. Meteorologii anunță cer predominant acoperit și numeroase ploi. Cu toate acestea, temperaturile vor fi neobișnuit de ...
Elevii Colegiului Național de Arte „Regina Maria” vor participa astăzi, 22 ianuarie, începând cu ora 12.00, în sala „Sergiu Celibidache”, la spectacolul ...
Cei mai mici spectatori au ocazia de a se întâlni, astăzi, de la ora 10.00, la Teatrul de Copii și Tineret „Căluțul de Mare”, cu „Peter Pan”. Acesta este ...
ieri, ora 20:06 Începe citirea contoarelor
Constănțenii sunt informați de către reprezentanții Regiei Autonome de Distribuire a Energiei Termice (RADET) că în intervalul 28 ianuarie - 2 februarie se vor efectua citirile ...
Președintele Consiliul Județean Constanța (CJC), Marius Horia Țuțuianu a decis: actualul director al Teatrului de Stat, Dana Dumitrescu, își va încheia mandatul de ...
Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E - Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța anunță ...
Polițiștii de frontieră din cadrul structurilor teritoriale ale Gărzii de Coastă au reușit, în ultimele zile, să prindă mai mulți contrabandiști de țigări. Joi, 17 ianuarie ...
În cazul în care aveți treabă pe strada Farului din Constanța, trebuie să știți că, începând de astăzi, pe artera respectivă a fost instituit sens unic și riscați să fiți amendați ...
Pentru remedierea unei avarii la conducta principală de alimentare cu apă, cu diametrul de 800 mm, de pe bulevardul I.C. Brătianu, în zona Școlii nr. 8 din municipiul ...
Astăzi, în jurul orei 14,00, magistrala cu diametrul de 1.000 mm de alimentare cu apă a localităților Ovidiu, Corbu, Lumina și Năvodari, ce pleacă de la stația de ...
Un seism cu magnitudinea de 2,6 grade pe Richter a avut loc luni după-amiază în România. Seismul s-a produs în județul Vrancea, la o adâncime de 137 km.Tot luni, dar ...
Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – P.T.F. Ostrov au depistat și indisponibilizat o autoutilitară, transportată pe o platformă condusă de un cetățean ...
Se strică vremea. Administrația Națională de Meteorologie a emis, în urmă cu puțin timp, o avertizare de vreme rea. Aceasta va fi valabilă de mâine dimineață și până miercuri, 23 ...
Atenție, șoferi! De mâine se instituie sens unic pe strada Farului, dinspre bulevardul Tomis spre strada Docherilor!Măsura a fost luată de Primăria Municipiului ...
Un elev de clasa a XII-a de la Colegiul Național “Gheorghe Lazăr” din Sibiu a fost găsit spânzurat într-o anexă gospodărească din Orlat, localitatea sa ...
Administrația Națională de Meteorologie a dat publicității prognoza meteo pentru intervalul 21 IANUARIE - 03 FEBRUARIE 2019. Potrivit estimărilor, ploile își vor face apariția în ...
Pentru remedierea unei avarii la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 500 mm, în zona Podului Rutier, din localitatea Ovidiu, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă ...
Soluția ministrului Educației pentru școlile care nu au săpun la toaletă, în contextul în care suntem aproape de o epidemie de gripă, este să îi învețe pe ...
Peste 150 de elevi și cadre didactice de la o școală generală din Petroșani au fost testați medical după ce o profesoară din cadrul unității de învățământ a fost diagnosticată cu ...
 La data de 20 ianuarie a.c., ora 13.30, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție au fost sesizați de către o femeie, în vârstă de 52 de ani, din ...
Social Eveniment Sport
Politică Economie Actual
Arhiva