UMILIREA, rana care ne face să fim masochiști

1062
UMILIREA, rana care ne face să fim masochiști - cherata2-1549925201.jpg

Articole recomandate

Repetăm aceleași experiențe și nu înțelegem de ce ajungem la aceleași rezultate și oricât vom spune că nu vom mai repeta acea experiență, o luăm de la capăt, căutând mereu persoanele care să ne reactiveze rănile. Toți avem numeroase convingeri care ne împiedică să fim ceea ce vrem să fim. Cel mai rău este faptul că noi credem că așa trebuie să fim și nu conștientizăm că, de-a lungul vieții, ne construim personalități care nu au prea multe în comun cu ceea ce suntem cu adevărat. Chiar mă gândeam că aproape 40 de ani m-am chinuit să-mi construiesc atâtea tipare care mă împiedicau să fiu eu însămi și acum lucrez la "demolarea" lor și mă bucur tot mai mult să mă descopăr.

Sufletul care are de rezolvat rana de umilire atrage unul sau ambii părinți care îl vor umili, rana activându-se în perioada în care copilul învață să mănânce singur, să fie curat, să asculte și să înțeleagă ceea ce îi spun adulții etc. Trezirea rănii se produce în momentul în care copilul simte că unui părinte îi este rușine cu el sau îi este teamă că unui părinte îi va fi rușine cu el dacă este murdar sau dacă face o prostie (mai ales în public sau în fața familiei). Copilul care suferă de umilire își va crea o mască de masochist.

Masochismul se manifestă atunci când o persoană găsește plăcere în suferință și caută durerea și umilirea, în mod inconștient, pedepsindu-se înainte ca cineva să facă acest lucru. Cea mai mare teamă a masochistului este libertatea, el nu se simte liber din cauza numeroaselor constrângeri pe care și le impune.

Vă mărturisesc că eu nu credeam că sufăr și de rana de umilire. Și am conștientizat că am și această rană, participând la o conferință despre vindecarea emoțională și transformarea radicală a conștiinței prin metoda "Călătoria" susținută de Brandon Bays – autoarea Bestseller-ului "Călătoria" și a metodei cu același nume (o tehnică pe care eu o iubesc). Brandon spunea că ea are rana de umilire și i s-a reactivat în momentul în care, fiind pe scenă la o serbare, a uitat cuvintele și uitându-se la mama ei a simțit multă dezamăgire în ochii acesteia.

Mi-am zis: Wow ! Același lucru mi s-a întâmplat și mie în copilărie, când la o serbare am uitat ultima strofă de la o poezie, iar familia mea a făcut tot felul de glume pe seama acestui incident, făcându-mă să sufăr.

Alte episoade, care ne puteau reactiva rana de umilire, au fost și acelea în care, copii fiind, ne jucam prin praf, prin noroi, având hăinuțele curate și automat ne murdăream, iar părinții ne certau și ne spuneau că ne-am făcut ca niște "purcei". Umilirea ni se părea și mai intensă dacă aceste apelative și certuri le primeam de față cu persoane din afara familiei, crezând despre noi că îi dezgustăm pe părinți, rușinându-ne de propriul comportament.

Așa ajungem să dezvoltăm rana de masochist, găsind plăcere și chiar satisfacție în suferință, ajungând să căutăm durerea și umilirea, în mod inconștient. Masochismul este o modalitate de a ne pedepsi singuri, înainte ca altcineva să o facă.

Cum se manifestă masochistul

Persoana care suferă de rana de umilire este cea căreia îi este rușine cel mai mult. Ne este rușine atunci când credem că nu am făcut corect un lucru. Contrariul rușinii este mândria, iar atunci când o persoană nu este mândră de ea însăși, îi este rușine și are tendința de a se ascunde. Aceste persoane își vor dezvolta un corp gras de care să le fie rușine (în funcție de intensitatea rănii).

S-a observat că această rană pare a fi cel mai greu de recunoscut de către cel care o poartă. Tocmai de aceea este bine să ne acordăm timpul necesar pentru a o recunoaște. Masochistul are talentul să se lase pe ultimul loc și să se pună mereu în situații în care trebuie să aibă grijă de ceilalți, uitându-se pe sine. Ocupându-se de ceilalți, masochistul crede că celorlalți nu le va fi rușine cu el dar de cele mai multe ori se simte umilit pentru că se abuzează de el. Un bun exemplu este al femeilor (printre care m-am numărat și eu), care își iau asupra lor cât mai multe sarcini și apoi se plâng că s-au săturat să fie servitoarele altora, însă continuă să facă la fel, fără să-și dea seama că ele își creează aceste constrângeri.

Masochistul este hipersensibil, făcând tot posibilul să nu-i rănească pe ceilalți și se crede responsabil de nefericirea celor pe care îi iubește. Acesta este cel care își ascultă cel mai puțin nevoile, dintre toate cele cinci caractere studiate de Lise Bourbeau.

Cea mai mică critică făcută la adresa lui îl face să se simtă umilit și neînsemnat și este specialist în a se devaloriza singur. Spre exemplu, dacă partenerul ne spune ce să cumpărăm de la piață și ajungând acasă își dă seama că îi mai trebuia și altceva. Ne vom simți vinovați și ne vom acuza că nu ne-a dus pe noi mintea să cumpărăm și acel lucru, chiar dacă partenerul se va scuza că nu ne-a spus ce mai era de cumpărat.

Uitându-mă în urmă, am recunoscut cum se manifesta rana mea de umilire. Dacă cineva îmi critica ținuta sau modul de abordare ale unor situații, mă supăram tare mult pe mine și mă făceam în toate felurile, valorizându-l mult pe cel care a îndrăznit să mă critice, spunându-mi că au fost pertinente acele critici. Și așa ajungeam să-mi fie rușine să mai îndrăznesc, să mai ies,…. să mai fiu, pentru că masca mea de masochist îmi spunea: "nu vezi că nu știi să te îmbraci, nu stăpânești foarte bine anumite domenii, nu știi să vorbești elevat, nu știi să dansezi bine….mai bine stai în casă și suferă pentru că nu ești perfectă !". Acum mă amuz teribil de toate acestea, însă atunci nu știam de unde îmi vine toată această devalorizare și era dureros.

Cel mai greu este ca o persoană care suferă de o anumită rană emoțională să recunoască acest lucru, deoarece îi este teamă să nu devină vulnerabilă. Doar acceptând în mod veritabil ceea ce ești, fiecare rană se va diminua treptat. Toți vor spune că au avut o copilărie fericită și nu au răni și că ei sunt puternici și nu bagă în seamă astfel de slăbiciuni. Am trăit și eu acest sentiment până în momentul în care

mi-am dat seama că suntem un întreg – minte, corp, suflet. Mintea creează toate scenariile pe baza moștenirii genetice și a celor trăite, creând emoții puternice ale sufletului și dacă nu suntem atenți cu suferințele sufletului, automat corpul fizic cedează.

Cherața

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1376 secunde