TRENURILE SOARELUI PORNESC SPRE MARE. CFR Călători lansează astăzi programul estival

654
TRENURILE SOARELUI PORNESC SPRE MARE. CFR Călători lansează astăzi programul estival - cutrenullamare1465739224-1496985906.jpg

Articole recomandate

CFR Călători lansează, astăzi, programul estival Trenurile Soarelui, în cadrul căruia peste 40 de trenuri vor asigura legături din toată țara către stațiunile de la Marea Neagră și Delta Dunării, până la data de 10 septembrie 2017.


Zilnic, din București spre Constanța vor pleca 20 de trenuri, 11 dintre ele având destinația Mangalia și cu opriri în toate stațiunile de pe litoral.


Reprezentanții CFR spun că biletele de tren sunt accesibile tuturor prin gama variată de reduceri disponibile.


"O călătorie București - Constanța, fără reduceri, este 59,6 lei la tren IR. Dacă se achiziționează un bilet dus-întors călătorul beneficiază de 10% reducere, iar dacă biletul este achiziționat online se mai adaugă o reducere de 5%. De asemenea, pentru cumpărarea biletelor cu cel puțin 21 de zile în avans reducerea este de 25% din tariful de transport. Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 30% dacă achiziționarea se face online", potrivit CFR Călători.


Trenurile Litoral, care circulă cu viteză sporită fără opriri intermediare între București Nord - Constanța și retur, ajung la destinație în aproximativ două ore. Durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio, pe ruta București -Constanța, este în medie de circa 2 ore și 20 minute.


Totodată, pentru a facilita accesul turiștilor în Delta Dunării, un tren direct InterRegio va circula suplimentar pe ruta București Nord - Tulcea oraș și retur.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Vineri, 02 Iunie 2017
Stire din Social : De astăzi, cu trenul în Grecia
Pagina a fost generata in 0.4266 secunde