Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Social

TRANSFERUL CAS ȘI EFECTELE SALE. Angajatorii nu vor mai trebui să acorde ajutor de deces

Ştire online publicată Duminică, 17 Decembrie 2017

În situația în care moare un salariat sau un membru de familie al acestuia, legislația pensiilor obligă angajatorul, în momentul de față, să acorde un ajutor de deces, scrie avocatnet.ro

Totuși, această regulă o să dispară, începând cu data de 1 ianuarie 2018, din moment ce angajatorul nu va mai datora, în principiu, contribuția pentru pensii (CAS), din care-și recupera, practic, banii dați ca ajutor de deces. Astfel, ajutorul de deces va fi acordat direct de casele de pensii în cazurile în care este vorba de decesul unui salariat sau al unui membru de familie al acestuia. Măsura este inclusă într-un proiect de ordonanță de urgență a Guvernului, ce a fost discutat recent de membrii Executivului.

Proiectul de ordonanță de urgență a Guvernului pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul asigurărilor sociale a fost discutat joi de membrii Executivului, documentul vizând unele modificări la Legea pensiilor. Pentru a se aplica, acesta trebuie aprobat și publicat în Monitorul Oficial.

Angajatorii nu vor mai trebui să acorde ajutor de deces la moartea unui salariat sau a unui membru de familie al acestuia, reiese din propunerea de act normativ. Practic, autoritățile eliberează angajatorii de această obligație pentru că CAS va fi datorată exclusiv de salariați. Actualmente, sumele plătite de firme ca ajutor de deces se recuperează din sumele datorate de ele pentru CAS.

Cu alte cuvinte, dacă moare un salariat sau un membru de familie al acestuia, casele de pensii vor fi cele care vor acorda ajutorul de deces.

PUBLICITATE
Citeşte şi
A murit clc. Laurențiu STREAJA, fost director general al fostelor CNM Romline SA Constanța și CNM Petromin SA Constanța.„Marile bătălii ale vieții se dau zilnic în ...
Ministerul Finanțelor a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență prin care nereținerea și neîncasarea, reținerea și neplata, respectiv încasarea și neplata ...
Întregul colectiv al Colegiului Național Pedagogic „Constantin Brătescu” este alături de doamna profesor Manuela Mihăilă, în momentele grele pricinuite de decesul ...
Alte ştiri din sectiunea Social
Un seism cu magnitudinea de 2,9 grade pe scara Richter s-a înregistrat marți noapte în Buzău, în zona seismică Vrancea.Seismul s-a produs la adâncimea de 132 de ...
Potrivit datelor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), sunt disponibile ...
Administrația Națională de Meteorologie a emis informare de caniculă și disconfort termic în zilele următoare, în întreaga țară.Astăzi, mâine și poimâine, disconfortul termic va ...
Autoritățile locale și județene au stabilit un plan de măsuri pentru gestionarea pestei porcine africane în zona localității Cumpăna. În urma suspiciunilor de pestă porcină ...
Pentru remedierea unei avarii survenite, în această dimineață, pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul 125 mm, de pe strada Răzoare, din orașul Medgidia, RAJA SA a ...
Luna aceasta, Cuget Liber le-a pregătit o surpriză cititorilor săi. Astfel, în această dimineață, a fost lansat pe piață cel de-al 16-lea număr al revistei Sursa de Sănătate ...
Din cauza unei avarii survenite în această dimineață pe rețeaua care alimentează cu energie termică primară punctul termic nr. 24, RADET Constanța nu poate furniza apă caldă de ...
Atmosfera este fierbinte, pe litoral, zilele acestea. Meteorologii anunță temperaturi foarte ridicate, peste cele normale pentru această perioadă, însă perfecte pentru plajă. Spre ...
21 de lucrări decorative vor putea fi admirate, în curând, pe trotuarele din dreptul trecerilor de pietoni din Constanța în cadrul proiectului „Orașul meu din ...
De câteva zile tot umblă zvonurile că un nor radioactiv amenință țara noastră. Este vorba un nor format în urma unei explozii la o centrală nucleară din Rusia.Sunt voci care spun ...
Amenajarea locurilor de joacă din municipiul Constanța continuă cu spațiul destinat celor mici de pe strada Năvodului, unde se amenajează și un mini-teren de sport ...
Constanța poate fi numit, printre altele, orașul trotuarelor. Orașul trotuarelor strâmbe, trotuarelor sparte, trotuarelor cu buruieni, trotuarelor cu pavele, trotuarelor cu ...
Numărul copiilor cu afecțiuni digestive a crescut alarmant în toate unitățile sanitare constănțene. Într-o singură săptămână, la Spitalul Clinic de Boli ...
Constănțenii care locuiesc în cartierul Km 4 - 5 nu beneficiază de curent electric astăzi, timp de câteva ore.Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și ...
Turiștii cazați în Costinești au observat, în ultimele zile, că pe străzile din stațiunea Tineretului s-ar afla numeroși copii desculți și înfometați, care ar fi forțați să ...
Din această seară, vor fi restricții de circulație pe strada Soveja, unde Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, continuă lucrările de frezare ...
ieri, ora 17:24 Se citesc contoarele!
RADET Constanța anunță că în intervalul de timp 26 - 30 august se vor efectua citirile contoarelor de energie termică  montate la consumatori.Tabelul cuprinzând planificarea ...
Potrivit datelor furnizate de agenții economici privind locurile de muncă vacante, în evidențele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), sunt disponibile ...
Pentru înlocuirea unei vane de legătură de pe conducta de alimentare cu apă de pe strada Liliacului, din municipiul Constanța, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea ...
21 de lucrări decorative vor putea fi admirate în curând pe trotuarele din dreptul trecerilor de pietoni din Constanța. Este vorba despre proiectul „Orașul meu din ...
Social Politică Eveniment
Sport Cultură-Educație Economie
Actual Fun Arhiva