Tichetele Respect ajung la vârstnicii constănțeni, luna aceasta

724
Tichetele Respect ajung la vârstnicii constănțeni, luna aceasta - ticheterespect-1586446232.jpg

Articole de la același autor

Persoanele vârstnice și cele cu venit redus, din municipiul Constanța, vor primi, începând de luna aceasta, tichetele Respect, pentru cumpărarea de alimente.

Reprezentanții Primăriei municipiului Constanța au anunțat că a fost demarată distribuirea tichetelor.

"Cei aproximativ 28.000 de beneficiari ai programului Respect vor primi luna aceasta tichete în valoare de 150 de lei, ceea ce înseamnă trei din cele opt tranșe acordate anual. Pentru anul în curs, valoarea tranșei tichetelor valorice a crescut la 50 de lei de beneficiar", a anunțat purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța, Diana Sobaru.

Potrivit acesteia, beneficiază de tichetele Respect persoanele care au calitatea de pensionar sau sunt indemnizate în baza legilor speciale și ale căror venituri lunare cumulate în sumă netă sunt mai mici sau cel mult egale cu suma de 1.610 lei, persoanele fără niciun venit care împlinesc în anul de referință cel puțin vârsta de 60 de ani, persoanele cu handicap grav sau accentuat, persoanele care beneficiază de venit minim garantat stabilit în baza Legii nr. 416/2001, precum și persoanele care au calitatea de reprezentant legal al familiei care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei în baza Legii nr. 277/2010, inclusiv soțul sau soția reprezentantului legal.

Distribuirea tichetelor valorice se va face prin poștă, la adresa de corespondență comunicată de beneficiar. Acestea pot fi folosite doar pentru cumpărarea de alimente. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8317 secunde