Tăticii, puși de stat să schimbe scutecele copiilor

1808
Tăticii, puși de stat să schimbe scutecele copiilor - tatici-1329757391.jpg

Dacă așteptați un bebeluș care se va naște după 1 martie 2012, statul vă face o bucurie și vă oferă posibilitatea de a împărți concediul de creștere a copilului așa cum vreți voi, între mamă și tată. Câteva luni unul, câteva luni celălalt, astfel încât să participe ambii părinți la creșterea bebelușului.
Dincolo de a stimula implicarea bărbaților în viața de familie, noutatea legislativă scurtează concediul mamei dacă tatăl nu vrea sau nu poate să lipsească de la serviciu o lună de zile.
Ideea aparține Uniunii Europene, iar statul român o impune printr-o directivă ce va intra în vigoare chiar de la începutul lunii viitoare. Conform legii, cel puțin o lună din perioada totală a concediului de creștere a copilului este alocată uneia dintre persoanele care nu au solicitat acest drept. De regulă este vorba despre tătic. Potrivit tradițiilor, el își asumă rolul de cap al familiei și de a aduce bani în casă, în timp ce mămica stă acasă și crește copiii. De altfel, și veniturile taților sunt, de obicei, mai mari decât ale mamelor.

Ce spune legea
Ordonanța nr. 124/2011 spune că "drep-tul la concediul pentru creșterea copilului se acordă pe bază netransferabilă per-soanelor ai căror copii se nasc începând cu data de 1 martie 2012, în situația în care ambele persoane din familia respectivă îndeplinesc condițiile de acordare a acestuia. Cel puțin o lună din perioada totală a concediului de creștere a copilului este alocată uneia dintre per-soanele care nu au solicitat acest drept. În situația în care persoana respectivă nu solicită dreptul la concediul care îi revine, celălalt părinte nu poate beneficia de dreptul la concediu în locul acesteia".
Practic, din concediul de un an pe care fiecare părinte are dreptul să-l ia pentru creșterea copilului, cel puțin o lună de zile îi va reveni celuilalt. Dacă nu se poate, perioada respectivă se pierde.

Concediu mai scurt
"Măsura intră în vigoare de la 1 martie 2012. Tata nu își poate lua acea lună de concediu decât dacă are stagiul de cotizare pe ultimele 12 luni înainte de nașterea copilului. Dacă întrunește aceste condiții, el trebuie să își ia cel puțin o lună de concediu de creștere a copilului. Face suspendare la serviciu, depune dosar și rămâne acasă perioada pe care o alege el. Dacă nu vrea sau nu este de acord angajatorul să-i suspende activitatea, să-i dea adeverință, atunci el nu cere concediu și mama stă acasă mai puțin cu o lună. Practic, se petrecere scurtarea stagiului", a declarat, pentru "Cuget Liber", purtătorul de cuvânt al Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Constanța, Mariana Fătu.
În perioada în care tăticul stă acasă cu bebelușul, primește indemnizație de creștere reprezentând 75% din media veniturilor nete realizate în cele 12 luni dinaintea nașterii copilului. În tot acest timp, mama merge la serviciu. Dacă ea alege să își reia job-ul după un an, va primi și un stimulent de 500 de lei pe lună.

Conform statisticilor, în țara noastră, peste 90 % din părinții care își iau concediu de creșterea copilului sunt mamele. La ora actuală, legea îi permite și tatălui să-și ia concediu de paternitate, de la șapte până la 14 zile, dar cu certificate speciale. Valoarea maximă a indemnizației de creștere a copilului este de 3.400 de lei.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 11 Februarie 2012
Stire din Diverse : Biscuiți cu susan
Pagina a fost generata in 0.4474 secunde