Sute de amenzi date de politiștii locali din Constanța, într-o singură zi

448
Sute de amenzi date de politiștii locali din Constanța, într-o singură zi - 57206023372424863481457849005415-1555060305.jpg

Articole de la același autor

În cursul zilei de 11.04.2019, lucrătorii Directiei Generale Politia Locala Constanta au derulat mai multe controale tematice pe toate liniile de activitate și au constatat abateri de la normele legale în vigoare, aplicând 234 amenzi contravenționale a căror valoare s-a ridicat la suma de 50.615 lei.


În cadrul uneia dintre acțiunile tematice derulate pe raza de competență a Serviciului Ordine Publică, în intervalul orar, 14.00-22.00, polițiștii locali care s-au aflat a în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zone de interes public din Faleză Nord, Pescărie, Piața Chiliei, Stadionul Farul, Tomis I, Delfinariu, Tăbăcărie,Universitatea Ovidius din Constanța, ocazie cu care au legitimat 44 de persoane și au constatat 34 de abateri de la normele legale, aplicând sancțiuni contravenționale după cum urmează: 8 amenzi pentru nerespecarea unor norme de conviețuire socială, tulburarea ordinii și liniștii publice, consum de băuturi alcoolice în alte locuri decât cele special amenajate, 10 amenzi pentru nerespectarea normelor privind circulația pe drumurile publice, 7 amenzi pentru încălcarea normelor legale privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate și 9 amenzi pentru fapte de natură antisocială care vizează menținerea curățeniei pe domeniul public al orașului Constanța, 3 amenzi pentru nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților comerciale și a serviciilor de piață în municipiul Constanța, etc.


Cuantumul total al celor 34 sancțiuni contraventionale care au fost constatate în cadrul acțiunii tematice derulate pe linia menținerii ordinii și liniștii publice a fost de 10.580 lei.


O altă acțiune tematică s-a derulat pe pe linia depistării și sancționării conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale în zonele în care este interzisă oprirea/staționarea voluntară, punându-se accent în perimetrul unităților de învățământ, al instituțiilor publice, al stațiilor destinate transportului public de persoane, intersecții, centre comerciale, supermarketuri și în alte zone de interes public.


Astfel, în intervalul orar 06.00-22.00, au fost depistate încălcări ale normelor de circulație rutieră pe drumurile publice din tronsonul cuprins între B.dul Tomis, Str.Mircea cel Bătrân, Str.Traian, Str.Dezrobiri, Str.Soveja, B.dul Alexandru Lăpușneanu, B.dul Mamaia, Str.Ion Rațiu, str.Cumpenei, B.dul Aurel Vlaicu, B.dul 1 Decembrie 1918, B.dul Ferdinand, Str. I.G Duca, etc.
Polițiștii locali cu atribuții în domeniul fluenței și sigurantei rutiere pe drumurile publice au constatat, în limita competențelor conferite de lege, un număr de 94 de încălcări ale normelor de circulație rutieră, din care:


- 81 opririri neregulamentare, în conformitate cu prevederile art. 142, lit. a din R. A.O.U.G. 195/2002 (R). 


- 10 staționări neregulamentare, în conformitate cu prevederile art. 143, lit. a din R. A.O.U.G. 195/2002 (R).


-3 acces interzis, în conformitate cu prevederile art. 111 din R. A.O.U.G. 195/2002 (R).


Cuantumul total al amenzilor aplicate pe linia siguranței și flunței rutiere a fost de 16.385 lei.


Activități similare se vor derula zilnic, iar scopul instituției noastre nu este acela de a-i amenda pe cetățeni sau de a –i împiedica să desfășoare anumite activități în limite legale, ci acela de a crea un climat de ordine și siguranță publică în municipiul Constanța.


Reamintim numerele de telefon la care cetățenii pot apela cu încredere pentru a semnala situații din sfera noastră de compentență instituțională -0241484205-Dispecerat sau 0799/606142(WhatsApp) cu rugămintea de a transmite fotografii cu ceea ce constată, locul, direcția de deplasare și alte date care să ne permită identificarea rapidă și tragerea la răspundere a celor care săvârșesc fapte antisociale.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4047 secunde