Subvenții pentru studenți la cămine și cantine
190
Articole de la același autor
Investitorii "mușcă" iar din Parcul Tăbăcărie. Vor fi construite blocuri de opt etaje
27 Ianuarie 2018
UPDATE. Sinucidere sau crimă, la Ibis? Femeia găsită este din Galați
31 Ianuarie 2018
Ministrul Educației Naționale, Valentin Popa, s-a întâlnit, la sfârșitul săptămânii trecute, cu o delegație a Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România, condusă de președintele acesteia, Marius Deaconu. Cu acest prilej, au fost abordate subiecte de actualitate privind facilitățile acordate studenților, precum și teme legate de asigurarea calității învățământului superior.
Reprezentanții ANOSR au lansat propunerea, aceasta fiind agreată, de principiu, de către ministrul Educației, de a modifica legislația în ceea ce privește acordarea ajutorului în vederea stimulării achiziționării de calculatoare, atât în materie de criterii de eligibilitate, cât și la acordarea subvenției propriu-zise. În ceea ce privește studenții etnici români, a fost adusă în discuție posibilitatea măririi burselor acordate acestora, precum și posibilitatea de a cumula diferitele tipuri de burse.
La inițiativa ANOSR, ministrul Educației Naționale și-a afirmat deschiderea față de elaborarea unui proiect de metodologie privind acordarea subvențiilor pentru cămine și cantine studențești. De asemenea, a fost menționată și posibilitatea realizării unor modificări legislative în ceea ce privește alocarea subvențiilor pentru transportul local în comun.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Vineri, 02 Februarie 2018
Duminică, 11 Februarie 2018
Marţi, 06 Februarie 2018
Luni, 05 Februarie 2018
Vineri, 02 Februarie 2018
Vineri, 02 Februarie 2018
Miercuri, 31 Ianuarie 2018
Luni, 29 Ianuarie 2018
Duminică, 28 Ianuarie 2018
Sâmbătă, 27 Ianuarie 2018