Strigăt de ajutor al eroilor de pe ambulanțe: "Ne-ați jertfit și ne-ați mințit!"

982
Strigăt de ajutor al eroilor de pe ambulanțe:

Articole de la același autor

"Ne-am jertfit și ne-ați mințit/Reparați ce ați greșit!" au scandat salvatorii de la Ambulanță, după ce, de la începutul pandemiei de coronavirus, s-au aflat în prima linie. Ieri, aproximativ 40 de lideri de sindicat din întreaga țară au ieșit în stradă, cu flori în mâini, pentru a-și face publice durerile.

De la bun început, cadrele medicale de la Ambulanță au fost în prima linie în lupta cu noul coronavirus, SARS-CoV-2. Inițial, înfruntau cu mâinile goale pericolul despre care aflau lucruri noi, în fiecare zi, odată cu toată lumea. Cu toții ne aducem aminte cât de greu să făcea rost, în primele zile ale stării de urgență, de măști de protecție și de mănuși chirurgicale. Ulterior, le-au venit în sprijin binevoitorii care au înțeles că îmbolnăvirea lor înseamnă picarea sistemului sanitar și, practic, tot populația are de suferit. Le-au adus combinezoane, măști de protecție, mănuși, dezinfectanți, viziere. Adevărul este că purtarea unui combinezon de protecție nu este atât de ușoară. Există proceduri stricte pentru echipare și dezechipare, pentru a se evita contaminarea, care îngreunează mult activitatea; la fel, purtarea respectivului costum alb îngreunează mișcările din cadrul intervențiilor. Dar, conștiincioși că astfel se protejează și pe ei și pe pacienți, ambulanțierii, asistentele medicale și doctorii s-au echipat din cap până în picioare și au intervenit peste tot pe unde a fost nevoie de ei. Fără zile libere, fără să comenteze. Drept răsplată, guvernanții le-au promis în zilele respective stimulente de risc de 500 de euro, pentru lupta cu COVID 19.

Stimulentul de risc de 500 de euro, promis și… uitat!

Între timp, lucrurile s-au mai temperat. La fel și promisiunile celor din fruntea țării… Drept pentru care, ieri, cu toată interdicția de organizare de proteste, liderii de sindicat din structurile județene a Federației Naționale "Ambulanța" s-au adunat la București, în fața Parlamentului, într-o "plimbare cu flori". Au fost aproximativ 40 de oameni, îmbrăcați în echipamente de lucru, cu vestă și șapcă de protest, mănuși, mască și viziere și au stat la aproximativ 1,5 metri unul de celălalt, s-au plimbat cu flori în mâini, pe care le-au plantat în jardinierele din fața Parlamentului. Au dus flori în memoria colegilor lor care au pierit în lupta cu COVID 19 și au spus, răspicat, că sunt deciși să ia atitudine pentru a nu mai fi bătaia de joc a guvernanților.

"Unul din punctele vizate este cel al stimulentului de risc. Acordarea acestuia nu a fost echitabilă. Inițial s-a spus că toată lumea face parte din linia întâi, pentru ca ulterior să se acorde doar celor care au intervenit la cazuri confirmate", a afirmat pentru "Cuget Liber" Valentin Apatachioaie, liderul sindical de la Sindicatul "Ambulanța" Constanța.

De patru ani așteaptă posibilitatea să se pensioneze mai devreme

Iar nemulțumiri sunt multe în rândul cadrelor de la Ambulanță și se tot adună de ani buni. De exemplu, de aproximativ patru ani salvatorii tot așteaptă un Statut al personalului operativ din cadrul serviciilor de ambulanță. "Statutul este blocat la comisia de sănătate din Camera Deputaților încă din 2016. Dacă ar fi recunoscut acest statut, am avea ca și beneficiu ieșirea la pensie mai devreme. Gândiți-vă ce înseamnă ca un ambulanțier sau o asistentă medicală de 60 și ceva de ani să alerge pe scări, până la etajul patru, cu tot echipamentul în spate, care este destul de greu. Apoi, o altă nedreptate vizează egalitatea dintre salariile asistentelor medicale de la SAJ și cele din unitățile sanitare cu paturi. Nu este corect, din mai multe puncte de vedere. Dar în primul rând, prin prisma responsabilităților. La asistentele de la SAJ, fișa de solicitare este act medico-legal, este semnată și asumată de asistentul medical. Pe când într-un spital toate aceste decizii le ia medicul", a mai explicat Valentin Apatachioaie.

Pe de altă parte, salvatorii sunt nemulțumiți și pentru că, în tot contextul cu pandemia, sporul de periculozitate, care ar fi trebuit să fie pe măsura riscurilor la care sunt supuși, a scăzut drastic! "Am pierdut 20% din sporul de periculozitate. Conform Legii 153, acest spor poate ajunge până la 85%, dar la noi a fost diminuat la 55%, în condițiile în care, anterior acestei legi, aveam un spor de 75%", a mai afirmat liderul de sindicat.

Iar lista nemulțumirilor poate continua cu lipsa de personal cu care se confruntă serviciile de ambulanță de ani buni – potrivit liderului sindical, SAJ-urile au acoperite, în medie, 50% din organigrame, ceea ce face să fie o presiune mult mai mare pe cei angajați.

"Ne-am săturat de indiferență!", "Ne-am jertfit și ne-ați mințit/Reparați ce ați greșit!", au fost câteva dintre sloganurile cadrelor medicale de la Ambulanță. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.519 secunde