Strada Semănătorului, complet transformată. Să vedem cât va rezista așa!

de Andreea PERHAIȚĂ Marţi, 12 Noiembrie 2019 263
De câteva săptămâni, lucrători ai RAEDPP, ai companiei de salubrizare și reprezentanți ai Primăriei Constanța muncesc, umăr la umăr, pentru a transforma strada Semănătorului, din zona Anadalchioi, acolo unde locuiesc numeroase familii de romi.
Întreaga alee a fost curățată și igienizată. Cei de la Regia Autonomă de Exploatare a Domeniului Public și Privat au refăcut împrejmuirile la imobilele avute în administrare pe această stradă, precum și pe străzile perimetrale. Tot proiectul a fost realizat cu sprijinul a șase studenți de la Facultatea de Arte a Universității „Ovidius” din Constanța. Este vorba despre Anca Negrilă, Alina Drenea, Ștefan Păduraru, Carmen Ichim, Aurelia Neculai și Elena Andrieș.


Încă din această primăvară, echipe mixte formate din reprezentanți ai Poliției Locale Constanța, ai RAEDPP și ai DGAS au efectuat periodic vizite în cartier și au întreprins măsuri de îmbunătățire a condițiilor de trai ale locuitorilor. Dacă în urmă cu patru ani, zona arăta ca o mahala, cu ponei, măgari, cai și trăsuri, iar curțile erau pline de gunoaie, astăzi cartierul și-a schimbat complet înfățișarea. 


„Totodată, Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, a asfaltat carosabilul, pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație din zonă. Săptămânal, echipele mixte vor desfășura acțiuni de monitorizare a zonei”, anunță purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța, Diana Sobaru.


Rămâne de văzut cum vor îngriji locuitorii întreaga zonă și cât timp va rezista așa strada Semănătorului.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei