Spitalul Județean, sufocat de pacienți. "E nevoie urgentă de un spital materno-infantil!"

405
Spitalul Județean, sufocat  de pacienți.

Articole de la același autor

Toate unitățile sanitare constănțene sunt evaluate la acest moment de inspectorii Direcției de Sănătate Publică Județeană. Sunt verificate contractele cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, valorile acestora, apoi va fi analizat și indicele de complexitate al fiecărei unități sanitare în parte, gradul de ocupare a paturilor etc. De curând, DSPJ a mai efectuat un control de rutină la Spitalul Clinic Județen de Urgență (și nu numai), unde s-au avut în vedere condițiile igienico-sanitare și circuitele funcționale.

"Nu au fost găsite decât deficiențe minore, corectabile. La Județean nu îndeplineau toate circuitele funcționale și în unele saloane erau mai multe paturi, dar această situație este generată de numărul mare de bolnavi. Și la Pediatrie sunt mulți pacienți, dar și pe celelalte secții, deci este o problemă cu aglomerația. Tocmai de aceea, spitalul trebuie reabilitat și, mai mult decât atât, ne-ar trebui un spital materno-infantil. Sănătatea este o prioritate pentru oricine, mai ales că, atunci când avem o problemă de sănătate, cu toții ajungem la spital. Ca urmare, le-am cerut tuturor să ne spună cu ce probleme se confruntă. Totodată, este important să știm cât alocă fiecare unitate pentru medicamente și materiale sanitare. De asemenea, cei care au ambulatorii pot accesa și ei fonduri europene, deci important este ca directorii să-și dorească să facă un efort pentru ca unitatea să arate și mai bine", a explicat șeful DSPJ, dr. Constantin Dina.

Fonduri europene pentru UPU

Spre exemplu, Unitatea de Pri-mire a Urgențelor va fi modernizată anul acesta din fonduri europene. De asemenea, există o discuție și vizavi de ambulatoriul spitalului, care se poate reabilita pe fonduri europene.

În același timp, toate unitățile sanitare pot accesa un proiect european, pentru eficientizare energetică, cu ajutorul căruia pot schimba mai multe lucruri, își pot reabilita acoperișul sau fațadele etc.

Și Spitalul Clinic de Boli Infecțioase urmează să intre, în perioada următoare, într-un amplu proiect de consolidare a clădirii. Directorul unității sanitare, dr. Stela Halichidis, a declarat că această consolidare este absolut necesară: "Vom începe lucrările după finalizarea procedurilor de achiziție legală și sperăm să le terminăm cât mai repede".

Deficitari la capitolul îngrijire paliativă

Pe lângă aglomerația din spitale, un alt minus îl reprezintă îngrijirile paliative, un capitol la care județul Constanța stă iar prost.

"Avem neapărat nevoie de așa ceva, pentru că nu avem decât o singură unitate, Centrul de îngrijiri paliative «Casa Soarelui», un compartiment cu doar 15 locuri. Este adevărat că acolo lucrează oameni inimoși, care chiar fac minuni, dar sunt puțini și au prea puține paturi. Nouă, în Constanța, ne-ar mai trebui cel puțin încă o astfel de unitate", a completat dr. Dina.

Îngrijirea paliativă are ca scop ameliorarea calității vieții pacienților și familiilor acestora, atunci când se confruntă cu o boală amenințătoare de viață. Astfel, îngrijirea se concentrează pe prevenirea și înlăturarea suferinței, prin identificarea precoce, evaluarea și tratamentul impecabil al durerii și al altor probleme fizice, psiho-sociale și spirituale. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6098 secunde