Vezi varianta desktop
Înapoi la ediţia de astăzi
Social

Spitalul de Urgență geme de bolnavi. „Ce mă interesează pe mine că altul a ajuns cu Ambulanța?”

Ştire online publicată Joi, 27 Iunie 2019
de Mirabela ȘERBĂNESCU

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) din Constanța geme de bolnavi, iar mulți dintre ei și-o fac cu mâna lor, prin faptul că ignoră recomandările medicilor. În fiecare zi, mai ales după orele amiezii, unitatea sanitară este luată cu asalt, atât de localnici, cât și de turiștii care vor să aibă o piele cât mai ciocolatie. Cu toate acestea, de multe ori, tot ei sunt cei care comentează și sunt nemulțimiți că nu au prioritate la consultul medical.

Dacă ajungi la SCJU la primele ore ale dimineții, ai șansa de a intra, relativ repede, la medic. Problemele apar după ce oamenii „topiți“ de mare și soare își iau porția de bronz și încep să se simtă rău. 

Potrivit medicilor urgentiști, nu există zi în care să nu aibă de-a face cu bolnavi care acuză dureri de cap, stări de greață și vomă, de multe ori, acestea datorându-se expunerii exagerate la soare. 

Mai grav este că unii adulți nu își țin copiii la umbră și le dau de mâncare orice, numai pentru a mai sta încă un ceas, două, în plus, pe plajă. Întrebată dacă cei mici sunt diagnosticați și cu toxiinfecții alimentare, dr. Vasilica Brăgădereanu, medic specialist UPU ne-a confirmat acest lucru, spunând că micuților li se dă de mâncare orice, fără a se ține cont de nimic. Acesta este și motivul pentru care toată lumea ar trebuie să fie atentă la ce cumpără de pe litoral, pentru că un aliment deteriorat sau păstrat în condiții improprii poate cauza o sumedenie de probleme.

Desigur, și la adulți situația este la fel, doar că aici, pacienții comentează, chiar dacă sunt conștienți că acolo există, deseori, bolnavi în stare critică, a căror viață se află în pericol. Ei se plâng de timpii mari de așteptare, până când ajung să fie preluați, efectiv, de un medic. 

„Am ajuns la ora 11.30 și am fost consultat abia trei ore mai târziu. Ce mă interesează pe mine că altul a ajuns cu Ambulanța după mine? Să își respecte rândul! Având în vedere faptul că ne aflăm în plin sezon estival, de ce nu li se suplimentează personalul? Nu este normal să aștepți pe holurile unui spital atât de mult timp”, ne-a declarat I.P., un turist. 
Așa că, fiți atenți cât stați pe plajă, ce mâncați, pentru că vă puteți alege nu doar cu arsuri pe corp, dar starea de sănătate vi se poate agrava mult mai tare. Tocmai de aceea, medicii recomandă limitarea expunerii la soare, dar și folosirea cremelor cu factor de protecție solară și hidratarea, însă nu cu băuturi alcoolice.

„Sunt persoane care nu înțeleg că hidratarea trebuie făcută doar cu apă, ceaiuri și sucuri. Alcoolul trebuie eliminat, neapărat, pentru că poate complica anumite afecțiuni și poate deteriora funcțiile corpului”, ne-a declarat dr. Aurelia Cosma, medic de familie. 

PUBLICITATE
Citeşte şi
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța a organizat, la sfârșitul săptămânii trecute, workshop-ul „Chirurgia hepato-bilio-pancreatică. Prezent și viitor” ...
În mini-vacanța de Rusalii, 1.790 de persoane au ajuns la Unitatea de Primire a Urgențelor (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, pentru diferite ...
Alte ştiri din sectiunea Social
Pentru remedierea unei avarii survenite în această dimineață, la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de la intersecția străzilor Constantin Dobrogeanu ...
Potrivit seismologilor, cutremurul s-a produs, miercuri dimineața, la ora 6.14, în zona Vrancea, și a avut magnitudinea de 2,8 pe scara Richter.Un cutremur cu magnitudinea de 2,8 ...
Peste 250 de persoane au ajuns la camera de gardă a Spitalului Clinic de Boli Infecțioase (SCBI) Constanța în ultimele două săptămâni, după ce au consumat alimente ...
Departamentul pentru Situații de Urgență, prin Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, a dispus, în această perioadă, o serie de măsuri care să asigure climatul de ...
O parte din constănțenii din zona Faleză Nord nu beneficiază de curent electric, astăzi, timp de câteva ore. Pentru lucrările anuale de reparații și întreținere instalații și ...
Joi, 25 iulie, cora Brătianu din Constanța aniversează 6 ani de la deschidere, prilej cu care va organiza, de la ora 17, la sediul unității, o festivitate specială. „Vă ...
Peste câteva zile, se instituie sens unic pe strada Traian, dinspre bulevardul 1 Decembrie 1918 până la intersecția cu strada Prelungirea Traian. Măsura a fost luată de ...
Medicii veterinari care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2019 au verificat, săptămâna trecută, 269 de unități amplasate în cele șapte zone de interes ...
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de rusoaica Valentina Ivahnenko în două seturi, cu 6-0, 6-4, marți, în prima rundă a turneului WTA de la Jurmala ...
Peste câteva zile, se instituie sens unic pe strada Traian, dinspre bulevardul 1 Decembrie 1918 până la intersecția cu strada Prelungirea Traian.Măsura a fost luată de ...
Ministerul Educației Naționale a afișat, în urmă cu puțin timp, rezultatele inițiale ale concursului de ocupare a posturilor în învățământ.În județul Constanța, 302 candidați au ...
Într-o perioadă în care criza forței de muncă este uriașă, ucenicia la locul de muncă poate reprezenta o soluție pentru angajatori. Acest tip de formare profesională este ...
Temperaturile au crescut simțitor în ultimele zile, dar ne mai răcorim puțin. Meteorologii anunță vreme instabilă, cu ploi și furtuni, astăzi, la Constanța. Apoi, valorile termice ...
ieri, ora 00:47 Începe citirea contoarelor
Regia Autonomă de Distribuire a Energiei Termice (RADET) Constanța își anunță consumatorii că în perioada 25- 31 iulie se vor efectua citirile contoarelor de ...
O parte din constănțenii care locuiesc pe bulevardul Mamaia nu beneficiază de curent electric, astăzi și mâine, timp de câteva ore. Pentru lucrările anuale de reparații și ...
Eleva constănțeană Alexia Portigliatti- Barbos, în vârstă de numai 11 ani,  s-a întors, de curând, de la Festivalul Național de Copii și Adolescenți „Armonii ...
Smiley pregătește cel mai mare turneu național susținut de un artist român, alături de cea mai tare trupă din sud-estul Europei. 15 orașe adunate în mai bine ...
Bolnavii din județul Constanța care au nevoie de proteze de șold sau genunchi sunt nevoiți să aștepte de la câteva luni de zile până la un an, până când vor putea primi o proteză ...
Întotdeauna o inimă mare poate face lucruri minunate, însă, imaginați-vă ce pot face inimile a 1500 de oameni! Numai lucruri bune și frumoase pentru cei care se află în ...
Vremea se va răci în această săptămână în majoritatea regiunilor țării, însă în ultimele zile din iulie și primele din august valorile termice vor urca în unele zone până la ...
Social Politică Sănătate
Eveniment Sport Cultură-Educație
Economie Actual Fun
Tehnologie Arhiva