Situații grotești în cimitir! Morți înghesuiți în cripte prea mici

1487
Situații grotești în cimitir!  Morți înghesuiți în cripte prea mici - fondmormon-1530454052.jpg

Articole de la același autor

Există un obicei printre bătrâni, de a-și pregăti din timpul vieții locul de odihnă veșnică. Unii merg până acolo încât își scriu chiar și crucea care le va sta la cap, după moarte, își aleg fotografia și lasă liberă doar căsuța cu data decesului, care să fie încrustată de urmași. Spun că astfel îi scutesc de o grijă în plus pe cei care rămân după ei. Însă, chiar și cu toate aceste pregătiri anticipate, uneori se ajunge la situații ridicole, în care coșciugul nu încape în criptă, este tăiat, iar mortul înghesuit

în poziții nefirești.

La o astfel de scenă grotescă a asistat de curând și un constănțean care ne-a semnalat problema pe adresa redacției.

"Am fost recent la o înmormântare, la un prieten din tinerețe. Omul, mai bine făcut, înalt, și cu un coșciug pe măsură. De cum am ajuns la mormânt, groparii au spus că sicriul este prea lung și că nu va încăpea. Oamenii aveau ochi și și-au dat seama imediat că gaura la criptă este mică și că nu vor putea băga coșciugul. Rudele au spus să se termine slujba și mai vedem. La final, au ajuns să strecoare sicriul în poziție verticală, de nici nu vreau să îmi închipui cum s-a așezat mortul înăuntru. Cu siguranță nu mai era așa cum fusese pus inițial. Dar ce mai puteai să faci?", ne-a povestit bărbatul.

Acesta se întreabă însă cum este posibil așa ceva și de ce sunt gropile așa de mici în Cimitirul Central din Constanța.

Am încercat să aflăm un răspuns chiar de la administratorul Cimitirului Central, Dumitru Drăghici, care ne-a explicat că este vorba despre niște stass-uri mai vechi la cripte, de 1,93 metri lungime, și că, în prezent, nu se mai folosesc aceste dimensiuni.

"Acum 40 de ani, pe când criptele erau făcute de panouri, se folosea lungime de 1,93 metri. Însă, acum nu se mai folosește. Niciuna din firmele care execută astfel de lucrări în Cimitirul Central nu mai utilizează aceste măsurători. Acum criptele se fac la 2,10 m lungime. De fapt, de 24 de ani, de când sunt eu aici, se merge pe dimensiunea aceasta!", a declarat Dumitru Drăghici, pentru "Cuget Liber".

"Nu au ce să facă, decât să taie la fața locului!"

Din păcate, pentru criptele vechi, nu se poate face mare lucru, decât dacă proprietarii decid să le demoleze și să le refacă, potrivit noilor stass-uri.

"Nu există nicio soluție, nu au ce să facă, decât să taie acolo la fața locului, de unde se poate!", ne-a mai spus administratorul Cimitirului Central.

Așa că rudele decedatului nu au decât să găsească cea mai bună poziție pentru coșciug, astfel încât să nu afecteze modul cum este așezat acesta în interior.

Preoții cer respect și decență pentru cei decedați

Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului atrag atenția că orice astfel de manevre trebuie făcute cu mare atenție și cu respect față de decedat.

"Conform tradiției creștine, manevrarea trupurilor celor decedați trebuie să fie în notă de respect și decență față de aproapele nostru. Prin urmare, rugăm pe cei implicați să țină cont de acest lucru, fie că sunt reprezentanții de la pompe funebre sau apropiații celui decedat", ne-a precizat preotul Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.8122 secunde