Sindicaliștii din Sănătate anunță proteste cu surprize pentru guvernanți

183
Sindicaliștii din Sănătate anunță proteste cu surprize pentru guvernanți - sindicalistiidinsanatate-1562015215.jpg

Articole de la același autor

Federația "Solidaritatea Sanitară", care reunește majoritatea sindicatelor din domeniul sănătății, a decis declanșarea unui program de acțiuni de protest, în semn de nemulțumire față de intenția introducerii evaluării personalului sanitar în funcție de performanță, informează organizația într-un comunicat remis redacției.


Calendarul de proteste nu a fost dezvăluit, deoarece include "un set de surprize la adresa guvernanților".
"Consiliul de Coordonare al Federației Solidaritatea Sanitară a decis demararea unui program de proteste pentru susținerea revendicărilor pe care le prezentăm în continuare. Deoarece prima fază a acțiunilor de protest include un set de surprize la adresa guvernanților, ele vor fi accesibile publicului pe măsura declanșării lor. A doua fază a protestelor este cea tradițională (punctul ei culminant constituindu-l greva generală), ea urmând să fie declanșată în situația în care negocierea contractului colectiv de muncă eșuează", se menționează în comunicatul remis de Federația "Solidaritatea Sanitară".


Sindicaliștii din sănătate se tem că evaluarea în funcție de performanță poate deveni un instrument de reducere a salariilor.
"La adăpostul creșterii reale a veniturilor prin legea salarizării doar pentru unele categorii de salariați se încearcă anularea unor drepturi fundamentale (drepturi câștigate) pentru toți salariații din sănătate. În forma în care a fost prezentată până acum public, evaluarea în funcție de performanță riscă să fie instrument de reducere a salariilor aflat la bunul plac al managerilor spitalelor. Federația Solidaritatea Sanitară nu acceptă să se discute despre introducerea evaluării în funcție de performanță până nu sunt implementate solicitările noastre privind garantarea obiectivității evaluării și nu sunt respectate toate condițiile prezentate în anexă. Interpretarea pe care o dăm intenției Ministerului Sănătății are în vedere faptul că i-am înaintat deja o solicitare pe această temă în cadrul negocierilor contractului colectiv de muncă, obiectivitatea evaluării izbindu-se până acum doar de refuz. De asemenea, considerăm că la mijloc este și o confuzie între evaluarea performanței și prevederi specifice legislației muncii în materia normării (modalitatea de normare a muncii; cu referire la norma de timp și norma de muncă), care oferă deja soluții pentru posibilitatea de control și reglare a problemelor indicate de oficiali", se menționează în comunicatul Federației "Solidaritatea Sanitară".




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4524 secunde