Simularea examenelor naționale. Iată când sunt programate probele

310
Simularea examenelor naționale. Iată când sunt programate probele - simulariexamene-1551388078.jpg

Articole de la același autor

Este oficial. Elevii de clasa a VII-a vor fi participa, peste câteva zile, la simularea examenului de Evaluare Națională. Ministerul Educației a publicat, în cursul zilei de ieri, în Monitorul Oficial, ordinul privind organizarea examenului, noutatea fiind că anul acesta a fost introdusă simularea și la clasa a VII-a. Examenul va avea loc peste doar două săptămâni. 


Ordinul Ministerului Educației stabilește organizarea simulării examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat 2019 atât la clasele de final de ciclu, cât și la clasele a VII-a și a XI-a.


Astfel, conform calendarului simulărilor, elevii de clasa a VII-a vor susține probele odată cu cei de clasa a VIII-a. Pe 11 martie, va avea loc proba la limba și literatura română, pe 12 martie proba la matematică, iar pe 13 martie proba la limba și literatura maternă. Rezultatele vor fi afișate pe 22 martie. 


Pentru elevii de liceu, simulările vor începe pe 18 martie, cu proba scrisă la limba și literatura română, urmată fiind, pe 19 martie, de proba scrisă la limba și literatura maternă. Apoi, pe 20 martie este programată proba obligatorie a profilului, iar pe 21 martie, va avea loc simularea probei la alegere a profilului și specializării, la care vor participa numai elevii clasei a XII-a.
Rezultatele vor fi afișate pe 29 martie. Notele de la simulări, la toate clasele, pot să fie trecute în catalog, la cererea elevilor sau a părinților. Decizia apare în ordinul care stabilește organizarea simulărilor.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.8507 secunde