Seringi, ace, plastice și scutece, pe plajele de pe litoral!

394
Seringi, ace, plastice și scutece, pe plajele de pe litoral! - gunoiae-1497185682.jpg
Trei sferturi din plaje sunt "acoperi-te" cu plastic. Cel puțin așa reiese din cea mai recentă monitorizare făcută de organizația nonguvernamentală Mare Nostrum pe 1,5 la sută din suprafața totală a plajelor românești. Mai exact, dintr-un total de 9.003 deșeuri, 6.799 sunt numai elemente din material polimeric artificial. La această categorie, principalul tip de deșeu înregistrat este mucul de țigară, urmat fiind de bețișoarele de amestecat cafeaua și diferite tipuri de ambalaje. Sectorul de plajă cu cele mai puține elemente identificate este cel din Costinești, iar cel mai murdar sector este cel din Năvodari!

ONG Mare Nostrum a monito-rizat opt sectoare de plajă, suprafață care însumează 41.547 mp, adică 1,50 la sută din totalul suprafețelor de plajă de pe litoralul românesc. A fost înregistrată o cantitate de 9.003 deșeuri din material polimeric artificial, cauciuc, material textil, hârtie, carton, lemn prelucrat, sticlă, ceramică, metal, de trei ori mai puține decât în sesiunea din octombrie 2016 (însă sezonul de plajă de-abia a început). De asemenea, cel mai murdar sector de plajă a fost în Năvodari, cu 2.807 de elemente, iar cel mai curat cel din Costinești, cu puțin peste 140 deșeuri identificate și eliminate.

La capitolul deșeuri existente pe plajă, materialul polimeric artificial a predominat și în această sesiune, numărul de deșeuri ajungând la 6.799 de elemente, reprezentând 75,5 la sută din totalul deșeurilor identificate. Cele mai multe dintre acestea au fost înregistrate pe sectorul din Năvodari (peste 2.000), fiind urmat de sectorul din Constanța, zona Universitate și cel din Mamaia Nord. Sticla/ceramica și metalul urmează în clasamentul celor mai întâlnite deșeuri.

Cu acest prilej, au fost adunate peste 2.300 de resturi de țigară. Cele mai multe mucuri au fost înregistrate pe sectorul din Constanța, acesta fiind urmat de sectoarele din Năvodari, Vama Veche și Saturn. Acest tip de deșeuri pot fi foarte periculoase, atât pentru vietățile marine, cât și pentru oameni, deoarece prin descompunere, toxinele din mucurile de țigară sunt eliberate în mediul înconjurător. Pe lângă toate aceste gunoaie, voluntarii au mai găsit și alte elemente neobișnuite și nocive pentru sănătatea omului, cum ar fi seringi și ace, odorizante pentru toalete și chiar scutece.

"Aceste monitorizări reprezintă o modalitate foarte clară de a eva-lua starea de curățenie a plajelor românești. Vom vedea cum vor rămâne aceste plaje la finalul sezonului, dacă turiștii au avut bun simț și dacă operatorii de plajă și-au îndeplinit condițiile contractuale", a declarat Mihaela Mirea Cândea, director executiv ONG Mare Nostrum.

Chiar dacă cifrele relevate de ultima monitorizare de plajă sunt mai mici decât cele de anul trecut, mesajul ONG Mare Nostrum către toți constănțenii și turiștii care ajung pe plajele românești este #aruncalacos pentru #plajecurate.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.4077 secunde