Se umplu din nou stațiunile! Începe Litoralul pentru toți

328
Se umplu din nou stațiunile!  Începe Litoralul pentru toți - fotofondseumplustatiunile-1535649009.jpg

Articole de la același autor

O nouă tură de turiști este așteptată pe litoral, după 1 septembrie. Cei care nu au avut încă vacanță sau cei care preferă atmosfera mai liniștită la mare, fără prea multă aglomerație și cu temperaturi mai plăcute, sunt așteptați la o nouă ediție a Litoralului pentru toți.

Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) a lansat programul Litoralul pentru toți, prin care turiștii beneficiază de cazare la mare plătind între 150 și 600 de lei pentru o săptămână, începând cu 2 septembrie și până pe 30 septembrie.

"Programul social este destinat turiștilor care își doresc o vacanță la malul mării la sfârșitul sezonului, pentru care pot aloca buget foarte mic, comparativ cu bugetele pentru sejururile petrecute în lunile iulie și august. Tarifele practicate în programul special Litoralul pentru toți sunt mai mici cu până la 70% față de cele din vârf de sezon. În plus, ediția din acest an beneficiază de aceleași tarife ale ediției de primăvară 2017, nemodificate în ultimii șase ani, deși costurile utilităților au suferit în toată această perioadă majorări de peste 60%, iar în unele cazuri, chiar s-au dublat. În plus, începând cu această ediție, biletele pot fi achitate și cu vouchere de vacanță", explică reprezentanții Federației Patronatelor din Turismul Românesc.

Potrivit acestora, până în prezent, s-au înscris în program 54 hoteluri din toate stațiunile de pe litoral. Acestea pun la dispoziție peste 3.000 de locuri, în fiecare dintre cele cinci serii. Aceste locuri vor fi vândute prin agențiile de turism partenere și revânzătorii lor, sau direct de către hotel, tariful fiind același, în funcție de unitatea de cazare. Astfel, aproximativ 12.000 de locuri sunt pregătite pentru turiștii care doresc să beneficieze de vacanțe cu tarife reduse.

Detaliile privind hotelurile incluse în acest program și tarifele propuse se găsesc pe site-ul www.fptr.ro.

"Litoralul pentru toți este susținut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone", mai spun cei de la FPTR.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3734 secunde