Se caută voluntari care să-i ajute pe copii să se facă "MARI"

753
Se caută voluntari care să-i ajute pe copii să se facă

Articole de la același autor

Nu ați auzit până acum de programul educațional "Ajungem MARI"? Ei, bine, în perioada imediat următoare încep înscrierile într-un nou modul de voluntariat în centrele de plasament din Constanța și din întreaga țară. Înscriindu-se, cei aproximativ o mie de voluntari, cu vârsta de minimum 16 ani, vor lucra timp de trei ore pe săptămână cu acei copii și adolescenți care au mare nevoie de mentori dornici să-i ajute la teme și să împartă cu ei din cunoștințele lor. 


"Separați de familiile lor, acești copii sunt foarte vulnerabili și au mare nevoie de prieteni și mentori care să le ofere atenție, curaj și un model pentru o viață mai bună. Fiecare dintre noi poate ajuta un copil să meargă mai departe și să devină un adult fericit, responsabil și sănătos. Copiii au un potențial fantastic, dar este nevoie de implicare din partea noastră, a tuturor, ca ei să își descopere drumul", a declarat Iarina Taban, director executiv și fondator "Ajungem MARI".


Înscrierile se vor face numai până pe 28 februarie, urmând ca după această dată voluntarii să meargă săptămânal, pentru o perioadă de cel puțin șase luni, în centrele de plasament, pentru a susține ședințe interactive de pregătire școlară, ateliere creative sau de cultură generală, punând mult accent pe încurajarea copiilor. 


Așadar, fiecare voluntar în parte va transmite copiilor cunoștințele lui, în funcție de pasiuni și abilități, de la română, matematică și engleză, până la informatică, muzică, teatru, arte plastice, educație pentru sănătate etc. Precizăm că programul se derulează de aproape cinci ani, iar până acum s-au implicat peste 6.000 de persoane. Voluntarii spun că învață, și ei, de la copii și primesc mai mult decât oferă. 


Acest modul de voluntariat începe în luna mai 2019 și durează șase luni. Între timp, au loc înscrierile, perioada de training și repartizarea voluntarilor la centre, în funcție de zonă, program și disponibilitate. Voluntarii merg în echipe de câte doi la aceeași grupă de copii pentru o ședință de două ore stabilite de comun acord, în timpul săptămânii sau în weekend.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4717 secunde