Scufundări gratuite la vestigiile subacvatice din Marea Neagră

311
Scufundări gratuite la vestigiile subacvatice din Marea Neagră - scufundari2-1591631228.jpg

Articole de la același autor

Constănțenii și turiștii sunt interesați să facă scufundări la vestigiile arheologice din zona Cazinoului de pe faleza Constanța – dig Poarta 1. Așa se face că toate cele 200 de locuri gratuite anunțate în cadrul proiectului "Urbe Submersi", care se va desfășura în perioada 15 iunie – 27 iulie, au fost ocupate deja din primele zile de la lansare. Scufundările vor avea loc în fiecare zi de luni, iar organizatorii, reprezentanții Rusu I. Georgiana P.F.A., au anunțat că vizitarea va fi una inofensivă pentru situl arheologic.

"Vizitarea se va desfășura în mod responsabil și neinvaziv, tururile subacvatice desfășurându-se sub coordonarea și supravegherea instructorilor de scufundare. Aceștia au competența necesară de a însoți grupurile de vizitatori: sunt scafandri profesioniști, brevetați în specificul arheologiei submarine și instruiți în legislația de patrimoniu național având o bogată experiență în expediții de scufundări și proceduri de urgență specifice, beneficiind de toate calificările în conformitate cu standardele și legislația UE în acest domeniu. Înainte de începerea turului ghidat, vizitatorii vor beneficia de un instructaj specific pentru scufundare din partea ghizilor – scafandri. Plecarea în tururile ghidate se va face la intervale de câte zece minute, pentru preîntâmpinarea aglomerației la obiective și pentru o cât mai bună gestionare a grupurilor", au transmis organizatorii.

Proiectul "Urbe Submersi" este cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național și se desfășoară sub egida "Constanța – Capitala Tineretului din România 2020 – 2021".



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.0213 secunde