Salvamari voluntari, de 1 Mai, pe plajele de pe litoral

539
Salvamari voluntari, de 1 Mai, pe plajele de pe litoral - salvamar1344529367-1367365811.jpg
Apa mării a început să se încălzească și cu siguranță în minivacanța de 1 Mai și de Paște se vor găsi temerari care să o încerce. Pentru a nu apărea incidente neplăcute, câteva zeci de salvamari vor ieși pe plajele de pe litoral din proprie inițiativă, pentru a supraveghea turiștii. 

"Vor fi cu siguranță tineri care vor intra să facă o baie în mare, mai ales că este destul de cald afară și apa a început și ea să se încălzească. Deja sunt 15 grade în apă, astfel că vor exista persoane care să-și dorească să facă prima baie în mare pe acest an. De asemenea, nu trebuie să-i uităm nici pe cei teribiliști ori care vor fi sub influența alcoolului și care, ca în fiecare an, vor crea mici probleme pe care sperăm să le depășim cu bine", a declarat coordonatorul Serviciului Salvamar din Mamaia, Gabriel Culea. 

El a precizat că 20 - 30 de salvamari, între care vor fi și două fete, organizați pe echipe, vor merge din proprie inițiativă pe plaja Modern din Constanța și în zonele mai aglomerate din stațiunea Mamaia, precum și la Năvodari, pentru a supraveghea turiștii. 

Potrivit lui Culea, plaja din stațiunea Mamaia, unde s-au anunțat foarte multe evenimente și un număr foarte mare de tineri ce vor veni la distracție, va fi supravegheată în mod deosebit, fiind pregătite inclusiv ambarcațiunile cu motor. 

"Vom ieși pe plaje cât va fi necesar. Am înțeles că numărul celor care vor veni la mare va depăși 40.000 de persoane, iar cei mai mulți sigur vor fi în Mamaia. În cazul în care numărul de turiști va fi prea mare și vom considera că nu putem face față, vom mai chema băieți de acasă", a mai spus Gabriel Culea. 

El a precizat că salvamarii se vor afla și pe plajele din sudul litoralului, de la Eforie la Vama Veche, în zonele cu afluență mare de turiști.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 01 Mai 2013
Stire din Economie : Cine mai sărbătorește munca?
Pagina a fost generata in 0.3429 secunde