Sălile de operații din Spitalul Mangalia au fost renovate

197
Sălile de operații din Spitalul Mangalia au fost renovate - mangalia-1517936626.jpg

Articole de la același autor

La Spitalul Municipal Mangalia s-au efectuat, recent, lucrări de renovare în blocurile operator din cadrul Pavilioanelor A și B, care au în componență câte trei săli de operație și încăperi anexă.

Potrivit directorului unității medicale, Alina Nițoi, încă din toamna anului trecut, la unitatea spitalicească din Mangalia au avut loc mai multe lucrări de renovare, inclusiv la acoperișul Pavilionului B, a fost schimbat mobilierul în unele secții, iar, în prezent, cele două blocuri operator au fost renovate.

"În blocurile operator și dependințele aferente s-a intervenit pentru igienizarea spațiilor medicale și s-a montat covor PVC antibacterian. Tot în unitatea noastră sanitară, s-au efectuat și alte lucrări de igienizare a spațiilor aparținând spitalului, pentru buna desfășurare a actului medical", a precizat managerul spitalului.

Reprezentanții unității medicale mai spun că, în curând, la Spitalul Municipal Mangalia se vor face operații oftalmologice complexe.

În acest sens, conducerea unității medicale a declarat că spitalul a primit aviz favorabil de la Direcția de Sănătate Publică iar, în prezent, documentația aferentă a fost înaintată și la ministerul de resort pentru conformitate.

Precizăm că, din anul 2016, cu sprijinul Agenției de Cooperare și Coordonare Turcă TIKA-București, unitatea spitalicească are un cabinet de oftalmologie dotat cu aparatură și echipamente de ultimă generație, iar pacienții beneficiază de tratamente la cele mai înalte standarde. Reamintim că Spitalul Municipal din Mangalia are, de curând, un nou cabinet de Gastroenterologie, dotat cu aparatură și echipamente moderne.

Cabinetul deservește populația din sudul județului Constanța, care apelează la servicii medicale, consultații și investigații de specialitate, printre care endoscopii digestive și colonoscopii. Noul cabinet funcționează în incinta pavilionului C, cu program de lucru de luni până vineri, între orele 8.00 – 12.00.

Consultațiile se efectuează doar cu programarea prealabilă a pacienților la medicii specialiști, dr. Irina Stănescu și dr. Răzvan Ilie. Pentru a beneficia de aceste servicii, pacienții trebuie să se prezinte la cabinet cu bilet de trimitere de la medicul de familie și cardul de asigurat. Ca proiecte pentru acest an, menționăm renovarea și recompartimentarea Secției Primiri Urgențe Pediatrie. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4561 secunde