Rompetrol Rafinare, contribuabil principal la bugetul de stat. "Planurile de dezvoltare continuă"

1551

Articole de la același autor

Anul acesta se împlinesc 11 ani de când compania națională de petrol și gaze din Kazahstan – KazMunayGas a preluat Grupul Rompetrol care, din anul 2014, și-a schimbat denumirea în KMG Internațional.

În acest context, reprezentanții companiei au organizat, joi, o conferință de presă în cadrul căreia au vorbit despre realizările de până acum, dar și despre planurile de viitor. La acțiune au fost prezenți Yedil Utekov, directorul general al Rompetrol Rafinare, Alexandru Nicolcioiu, consilier al directorului general, Laurențiu Colțănel, Vasile Gabriel Manole, Raluca Lainer și Cristian Raul Bolohan, persoane cu responsabilități importante în cadrul companiei.

Alexandru Nicolcioiu, consilier al directorului general, este unul dintre cei mai vechi angajați la Rompetrol Rafinare, iar în cadrul întâlnirii cu presa a trecut în revistă parcursul companiei. În ceea ce privește planurile de viitor, Yedil Utekov, directorul general al Rompetrol Rafinare, a spus că acestea ar urma să aibă un trend pozitiv și a dat cuvântul celor care au grijă ca cele planificate pe hârtie să ajungă în stare "brută".

"În acest an vrem să ajungem la 5,7-5,8 milioane de tone de materie primă procesată în rafinăria Petromidia, iar în anul 2021 să ajungem la 6 milioane de tone, dintre care cel puțin 5,5 milioane de tone țiței", a spus Raluca Lainer, directorul de planificare al grupului KazMunayGas Internațional Rompetrol.

Printre altele, directorii grupului au spus că va fi extinsă capacitatea de petrochimie, pe toate zonele de producție, polipropilene și polietilene de înaltă și joasă densitate, va fi construită o nouă instalație de alchilare și, totodată, se ia în calcul și construcția unei fabrici de bitum pe platforma de la Midia.

"Petromidia este singura rafinărie din țară unde mai funcționează instalații de petrochimie, de polietilenă și polipropilenă", a spus Cristian Raul Bolohan.

În plus, reprezentanții Rompetrol au precizat că Rafinăria Petromidia asigură locuri de muncă pentru mulți tineri din Năvodari. Totodată, compania este un pilon principal în asigurarea securității energetice a României.

"Rompetrol Rafinare realizează 45% din capacitatea de rafinare operațională la nivelul României. Acest procent demonstrează că Rompetrol Rafinare este un pilon principal în asigurarea securității energetice a României. Prin activitatea pe care o desfășoară, compania este un contribuabil principal la bugetul de stat consolidat al țării. De asemenea, Rompetrol Rafinare este un investitor important al României, cu investiții de peste 1,4 miliarde de dolari. Planurile de dezvoltare ale Rompetrol Rafinare continuă. Pentru anul acesta, ne dorim să depășim rezultatele înregistrate în 2017", a spus directorul financiar, Vasile Gabriel Manole.

În altă ordine de idei, pentru a marca evenimentul, joi seara, reprezentanții companiei Rompetrol Rafinare au organizat un concert pe stadionul Flacăra din Năvodari. La eveniment au participat angajați și parteneri ai companiei. Pe scenă au urcat nume mari precum Goran Bregovic, Carla’s Dreams, Smiley, Dan Bălan, Irina Loghin și alți artiști. Evenimentul a fost prezentat de Răzvan și Dani, iar cei prezenți au avut parte de mai multe surprize printre care și organizarea unei tombole cu mai multe premii.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4454 secunde