Reportaj: Constanța în CARANTINĂ TOTALĂ. Străzi pustii, poliția la datorie, afaceri cu lacătul pe ușă! GALERIE FOTO

7389
La două ore de la intrarea în vigoare a carantinei totale în România, redactorii "Cuget Liber" au efectuat un raid rapid pe principalele artere, pentru a lua pulsul Constanței și a vedea cum acționează autoritățile statului și cât de serios tratează constănțenii prevederile ordonanței militare de ieri.

O ordonanță care, de altfel, a generat multe (și îndreptățite) comentarii. Și asta pentru că președintele României, Klaus Iohannis, a anunțat ceva (interdicție totală de circulație pentru persoanele cu vârste mai mari de 65 de ani), iar câteva ore mai târziu, premierul Ludovic Orban, altceva, lăsând o "portiță" deschisă pensionarilor, nu numai celor care încă mai sunt în activitate, ci tuturor, care pot face drumuri în intervalul orar 11.00-13.00. Unul hais, altul cea!

Dar, să revenim la raidul nostru.

Ora 14.02, echipați corespunzător, cu mănuși și măști de unică folosință, urcăm la bordul automobilului de serviciu. Pornim de pe bd. IC Brătianu nr. 5, trecem de intersecția cu bd. 1 Decembrie și ne înscriem pe bulevardul Ferdinand. Doar câteva mașini participă la trafic, iar trotuarele sunt goale. Da, da, lumea a înțeles gravitatea situației și chiar stă în casă!

Abia în stație la "Fantasio" dăm peste un tânăr, cu măscuță la gură, care aștepta în liniște autobuzul, dar și de primul echipaj de poliție locală.

Intrăm apoi pe strada Mircea și ne aducem aminte de "furnicarul" existent cu numai câteva săptămâni în urmă, în dreptul Colegiului Național, iar după 3-400 de metri, la Capitol, facem dreapta, să vedem care-i starea de spirit pe bulevardul Mamaia.

Aici, dăm nas în nas cu un echipaj de Poliție, care trăsese deja pe dreapta o șoferiță. Femeia s-a conformat cerințelor și a prezentat documentele solicitate (adeverința, declarația, legitimația de serviciu), astfel încât, într-un minut, a și demarat în trombă. Doar oamenii legii au rămas în stradă, în bătaia vântului tăios, la datorie!

Tot la datorie este și echipa "Cuget Liber", care coboară spre Delfinariu. Pe drum, întâlnim un echipaj de jandarmerie, unul de poliție și unul de poliție locală, care supravegheau cu atenție traficul. Un trafic, de altfel, anemic, doar câteva mașini tranzitând agale zona. Iar pe trotuare, nici țipenie! Nici măcar în zona Universității "Ovidius".

Ceva animație, "subțire" spre "foarte subțire" însă, era la Delfinariu, pustiu la Palatul Copiilor, Gravity Park, Bazinul de natație al Scafandrilor și - mare minune mare! - pe platoul din fața City Park Mall. Hai că am trăit să o văd și p-asta: porumbei și pescăruși în loc de pațachine și băieți de băieți. Doar guvizii mai lipseau!

Și uite așa, am ajuns și-n Tomis III. Aici, parcă n-ar fi pandemie de coronavirus. În jurul pieții, populația mișună în voie, chiar dacă pe mijlocul străzii Soveja sunt parcate automobilele de intervenție ale poliției și jandarmeriei. Oamenii legii sunt și ei în stradă, cu măști pe față, dar, cel puțin cât am zăbovit noi la fața locului, nu au întrebat pe nimeni de sănătate!

În schimb, am întrebat noi, ziariștii, două persoane, un tânăr și o femeie cu sacoși în brațe, ce caută pe străzi la ora aceasta, de ce nu stau acasă?

"Sunt în timpul serviciului, avem drumuri de făcut. Nu avem de ales, pentru că, dacă nu muncim, riscăm să dăm faliment. Respectăm la serviciu regulile indicate, folosim mănuși, măști, dezinfectanți, dar nu putem să stăm cu toții acasă", a venit răspunsul prompt și la obiect al tânărului intervievat.

În celălalt caz, speriată parcă de "intercepția" jurnaliștilor, femeia ne-a răspuns sec: "Trebuie să merg la cumpărături, să am grijă de familie. Nu putem muri de foame!".

Lăsăm în urmă Tomisul III, cu a sa forfotă neîncetată, și coborâm spre Dacia. Altă treabă! Adică, din nou pustiu, atât pe trotuare, cât și pe bd. Lăpușneanu, pe care ne-am încadrat. În dreptul Bioclinica, un echipaj al jandarmeriei veghea la bunul mers al lucrurilor, iar în sensul giratoriu de la "Șaguna" și la intersecția de la Casa de Cultură, echipajele de poliție erau la datorie, fix în mijlocul străzii, cu semnalele luminoase în funcțiune.

Așadar, încet-încet, după aproximativ o oră, am revenit la sediul redacției. Impresia generală este aceea că locuitorii orașului nostru au înțeles gravitatea situației și respectă recomandările autorităților. Poliția, jandarmeria, poliția locală sunt în stradă, poate numărul celor întrebați "de sănătate" ar trebui să fie mai mare.

Ne-a mai atras atenția numărul mare, foarte mare al prăvăliilor închise. Peste multe mici afaceri, care nu se pot plia pe munca de la domiciliu, s-a tras oblonul, iar amenințarea șomajului (tehnic) este apreciabilă.

În schimb, în intervalul de timp indicat, pe artele precizate, nu am zărit picior de militar. În București, Humvee-urile armatei au ieșit deja pe străzi, de parcă 1 Decembrie a venit anul acesta mai devreme. Or ieși și la Constanța, rămâne de văzut în orele următoare.

Până atunci, dragi constănțeni: fiți responsabili, aveți grijă de sănătatea dumneavoastră și a familiilor dumneavoastră, respectați instrucțiunile autorităților și, împreună, să trecem cu bine peste această încercare! 



FOTO: Mircea GHIȚĂ


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4199 secunde