Reduceri pentru elevii care fac naveta cu trenul

215

Articole de la același autor

Elevii care fac naveta cu trenul de la localitatea de domiciliu către cea unde învață beneficiază de reduceri la bilete sau abonamente pe ruta respective. 


Astfel, elevii din învățământul obligatoriu, profesional - inclusiv postliceal, liceal acreditat și autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri (Regio și InterRegio), clasa a doua, pe tot parcursul anului calendaristic. În plus, elevii orfani, elevii cu cerințe educaționale speciale, precum și cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecție specială, în condițiile legii, sau tutelă beneficiază de gratuitate pentru transportul intern feroviar, pe tot parcursul anului calendaristic. Pentru aceștia se vor elibera gratuit legitimații de călătorie sau abonamente la toate categoriile de tren.
De altfel, elevii beneficiază de abonamente lunare la toate trenurile cu reducere 50% sau 100%, după caz. Reducerile sunt valabile pentru călătoriile la clasa a doua, se eliberează pentru distanțe de până la 300 km, iar numărul călătoriilor incluse este nelimitat. 


Pentru a intra în posesia biletelor sau abonamentelor cu tarife reduse, elevii trebuie să se prezinte la ghișeele CFR cu carnetul de elev vizat pentru anul școlar în curs, având codul numeric personal completat pe prima pagină. Elevii claselor pregătitoare vor prezenta adeverința doveditoare și certificatul de naștere în copie. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3295 secunde