Razie în stațiuni, în miezul nopții. Ce au găsit forțele de ordine

359

Articole de la același autor

Sub autoritatea Instituției Prefectului, polițiști din cadrul I.P.J. Constanța, jandarmi, polițiști locali, precum și reprezentanți ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitar- Veterinare, Direcției de Sănătate Publică și cei de la Protecția Consumatorului au continuat activitățile de verificare a respectării normelor legale impuse pe perioada stării de alertă, în zonele aglomerate, precum piețe, terase sau cluburi în aer liber, dar și în mijloacele de transport în comun.


Aproximativ 300 de polițiști, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai organelor abilitate de control din județul Constanța au acționat, noaptea trecută, pentru verificarea respectării măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii și limitării infectarii cu virusul Covid-19, în principalele zone aglomerate din județul Constanța, respectiv stațiunile din nordul și sudul litoralului, cu precădere în stațiunile Mamaia și Vama Veche.


În același context, polițiști de investigare a criminalității economice și ordine publică, împreună cu lucrători din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției de Sănătate Publică, Direcția Sanitar Veterinară și cei de la Protecția Consumatorului, au desfășurat o acțiune de amploare în zona turistică a plajei din comuna Tuzla, sub coordonarea Instituției Prefectului, pentru verificarea legalității funcționării actelor de comerț.


Cu ocazia acțiunii au fost verificate toate construcțiile existente atât pe plajă, cât și pe zona costieră, pentru care nu existau autorizații de construcție, iar activitatea comercială și de turism nu era autorizată. În cadrul activităților au fost identificate 13 locații, în care 2 persoane juridice, respectiv 11 persoane fizice desfășurau activități de tip beach-bar, camping și terasă pentru care nu aveau autorizație de funcționare.


Cu ocazia controalelor de pe litoral au fost verificate, în total, 189 de societăți comerciale și au fost aplicate 82 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 142.000 de lei, dintre care 8 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 9 pentru activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite, 30 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice și 4 pentru încălcarea normelor sanitar-veterinare.




Totodată, în stațiunea Mamaia Nord a fost constatată o infracțiune la Legea 53/2003 (Codul muncii), fiind identificați 3 minori fără a fi respectate condițiile legale de vârstă și angajare, iar pe plaja Tuzla a fost constatată o infracțiune la Legea 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe.


În același timp, în stațiunile turistice de pe litoralul Mării Negre, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța au efectuat controale în 9 obiective de turism și alimentație publică. În aceste locații, pentru asigurarea normelor de apărare împotriva incendiilor, dar mai ales pentru preîntâmpinarea apariției acestora, au fost desfășurate activități preventive pe timpul cărora au fost depistate 51 deficiențe și 3 obiective care funcționează fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 51 de sancțiuni, respectiv 40 avertismente și 11 amenzi contravenționale, în valoare totală de 34.500 lei.


Scopul acestor activități este responsabilizarea cetățenilor privind respectarea măsurilor de protecție sanitară și a normele de protecție împotriva răspândirii infecțiilor cu noul coronavirus.


Recomandăm cetățenilor să respecte măsurile de distanțare fizică pentru a se proteja pe ei înșiși, dar și pe toți cei din jurul lor!


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7961 secunde