Rămânem fără curent electric. Ce cartiere sunt afectate

423

Articole de la același autor

Constănțenii vor rămâne și astăzi, 10 septembrie, fără curent electric. Întreruperile au loc din cauza lucrărilor anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, SC E- Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța. 


Vor fi afectați, între orele 10.00 și 18.00 consumatorii din cartierul Palazu Mare, mai exact cei care au domiciliul pe următoarele străzi: Siutghiol, Grâului, Platanului, Fuiorului, Spicului, Sentinelei, Alexandru Sahia, spre lacul Siutghiol, Ghindei, Prunului. 
În intervalul 8.00-16.00 nu vor beneficia de energie electrică nici locuitorii de pe bulevardul I. C. Brătianu. Nici în comuna Pecineaga nu va fi curent astăzi, între orele 8.30 și 16.30. Aici, vor fi afectați locuitorii de pe străzile Morii, Mihail Sadoveanu, Pașa Hasan, Dâmboviței și Pisei. În orașul Năvodari, întreruperile vor avea loc între loc între orele 9.00 și 17.00 și sunt valabile pentru cei care au domiciliul pe străzile Nuferilor, Tașaul, iar în localitatea Lumina, măsura este valabilă pentru străzile Crizantemelor, Trandafirilor, Brândușei, Crinului, Tulcei și George Enescu.






Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 04 Septembrie 2019
Stire din Social : Cartierul Coiciu, fără curent electric
Pagina a fost generata in 0.86 secunde