Rămânem fără curent electric. Care sunt zonele afectate
Articole de la același autor
Spitalul Județean, luat cu asalt de turiști. Constănțenii, invitați să mai stea pe-acasă
18 August 2018
Se strâng ajutoare pentru sinistrații din Grecia
27 Iulie 2018
Mizerie și lipsă de educație! Constanța, plajele, parcurile - pline de rahați de câine
31 August 2018
Constănțenii vor rămâne și astăzi fără curent electric. Măsura este luată din cauza efectuării unor lucrări anuale de reparații și întreținere instalații și rețele electrice, precum și posturi de transformare, de către SC E-Distribuție Dobrogea SA - Zona MT-JT Constanța.
Astfel, în intervalul 8.00-18.00, vor rămâne fără curent cei care au domiciliul în localitatea Moșneni (strada Ștefan cel Mare, Neagoe Bararabi, Radu Șerban), localitatea Hagieni, cu străzile Salcâmilor, Islazului și Florilor.
În Constanța, vor suferi din cauza curentului oprit locuitorii din cartierul Piața Chiliei, strada Maramureș, strada Ion Vodă și strada Crișana. Întreruperile vor avea loc între orele 9.00-14.00. În Nãvodari, nu vor avea lumină, între orele 8.00-18.00, locuitorii din Mihai Viteazu, mai exact cei cu domiciliul pe străzile Căminului, Muzicii, Al. Macedonschi, Remus Opreanu, Principală, Răsăritului, Dealului, Dacia, Sudului, Constanței. Între orele 9.00-17.00 se oprește curentul și în Medgidia, în localitatea Carvănul Mic, dar și în localitatea Movilița și Mereni.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 05 Septembrie 2018
Luni, 03 Septembrie 2018
Vineri, 31 August 2018
Joi, 30 August 2018
Luni, 27 August 2018
Joi, 23 August 2018
Luni, 20 August 2018