RAEDPP modernizează fosta piață "Filipescu". "Nu se va ridica niciun bloc aici"

332
RAEDPP modernizează fosta piață

Articole de la același autor

Ani de zile, locuitorii din cartierul Faleză Nord și-au dorit să aibă și ei o piață modernă. Din păcate, acest lucru nu a fost posibil, iar ei au fost nevoiți să își cumpere cele necesare dintr-un spațiu impropriu. Acum, însă, au motive de bucurie, pentru că piața agroalimentară "Pescăruș" (fosta piață "Filipescu"), administrată de Regia Autonomă Exploatarea Domeniului Public și Privat (RAEDPP) Constanța va intra într-un proces de reabilitare. 


Pentru început, zilele trecute a fost delimitat perimetrul pieței, îngrădindu-se astfel accesul autoturismelor, pentru că în ultima vreme, tot mai mulți conducători auto își parcau mașinile pe platoul pieței. 


"Au existat zvonuri potrivit cărora a fost îngrădit spațiul pentru a se ridica un bloc de locuințe. Asigurăm locuitorii municipiului că acest lucru nu este adevărat. Dorim să modernizăm piața, în așa fel încât atât producătorii, cât și cei care își vor face cumpărăturile să se bucure de cele mai bune condiții", a precizat directorul general al RAEDPP, Florin Gheorghe.
Lucrările vor consta în renovarea clădirii în care funcționează magazinele, precum și a spațiilor în care comercianții își expun marfa pe tarabe. Totodată, pavajul de pe platoul din fața pieței va fi refăcut cu piatră cubică. Platoul se va transforma în spațiu de recreere: va fi montat mobilier urban nou: bănci, ghivece de flori, coșuri de gunoi. De asemenea, va fi amenajat un loc de joacă pentru copii.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4257 secunde