Protecția Consumatorilor: reclamațiile s-au redus la jumătate în ultimii trei ani
Articole recomandate
E oficial! Pensiile vor fi livrate înainte de Paște
25 Aprilie 2024
O nouă stradă din cartierul Tomis Plus a intrat în reabilitare
25 Aprilie 2024
GALERIE FOTO. Târg caritabil de Paște pentru copiii defavorizați din mediul rural, la Centrul Comunitaria
25 Aprilie 2024
Localităţi afectate vineri de lipsa curentului electric
25 Aprilie 2024
Numărul reclamațiilor consumatorilor privind serviciile financiare depuse la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) s-a redus la jumătate în ultimii trei ani, datorită transpunerii în legislația națională a unor directive care au uniformizat modalitatea în care se acordă credite la nivel european, a declarat pentru Agerpres directorul general al ANPC, Paul Anghel.
Acesta consideră că sunt necesare în continuare programele de educație financiară, astfel încât "consumatorii să poată să facă alegeri cât mai bine informați" în momentul în care contractează credite sau achiziționează alte produse și servicii. "În momentul în care sunt interesați de contractarea unui credit, recomandarea este să studieze ofertele instituțiilor bancare și nebancare și să facă alegerea în funcție de Dobânda Anuală Efectivă (DAE). Cu cât DAE este mai redusă, cu atât suma de rambursat este mai mică. Apreciez că românii pot să apeleze cu încredere la instituțiile reglementate", a adăugat directorul general al ANPC.
Potrivit datelor CSALB citate de directorul general al ANPC, în perioada 2016-2018, numărul reclamațiilor consumatorilor vizând produse și servicii financiare la ANPC a scăzut cu 55,3%. În aceeași perioadă, numărul cererilor adresate la CSALB a crescut de aproape 4 ori.
Numărul reclamațiilor consumatorilor la ANPC vizând produse și servicii financiare a atins maximul în anii 2015 și 2016, când a fost inițiată, respectiv adoptată Legea dării în plată. Apariția CSLAB în anul 2016 a contribuit la înregistrarea unui trend puternic descendent al reclamațiilor consumatorilor vizând produse și servicii financiare la ANPC.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Marţi, 14 Ianuarie 2020
Luni, 13 Ianuarie 2020
Miercuri, 08 Ianuarie 2020
Sâmbătă, 28 Decembrie 2019
Sâmbătă, 31 August 2019
Joi, 13 Iunie 2019
Miercuri, 15 Ianuarie 2020
Vineri, 10 Ianuarie 2020
Miercuri, 18 Septembrie 2019
Sâmbătă, 01 Iunie 2019