Propunere legislativă: zile libere pentru părinți

228
Propunere legislativă: zile libere pentru părinți - dddd-1583844332.jpg

Articole recomandate

Camera Deputaților se va reuni în ședință joi pentru a dezbate și adopta proiectul de lege prin care se acordă zile libere părinților pentru supravegherea copiilor în situația închiderii temporare a unităților de învățământ. Decizia a fost luată în ședința Biroului permanent al Camerei de marți, potrivit Agerpres.

Pe ordinea de zi de joi se va afla și proiectul de lege privind acordarea unui ajutor financiar familiilor pentru plata serviciului de bonă.

Proiectul de lege privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor se afla, inițial, pe ordinea de zi a plenului Camerei cu raport favorabil, însă a fost retrimis la Comisia pentru muncă pentru modificări. Actul normativ, inițiat de 8 parlamentari ai PSD și ALDE, prevede acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor în situația închiderii temporare a unităților de învățământ, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decise de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.

Luni, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a decis închiderea școlilor și grădinițelor în perioada 11 martie - 22 martie.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0738 secunde