Proiecte europene de milioane de euro la Mangalia: modernizarea falezei și construirea unui parc

427
2
Vineri, a avut loc, la Mangalia, conferința pentru lansarea a două proiecte europene de o mare importanță pentru oraș. Este vorba despre "Modernizarea și Amenajarea Zonei Turistice Centrale în Municipiul Mangalia" și realizarea "Parcului Evergreen".

În cadrul primului proiect va fi modernizată vechea faleză a orașului, astfel încât atât turiștii din sudul litoralului, cât și locuitorii din zonă să beneficieze de un spațiu natural, destinat petrecerii timpului liber.

Potrivit proiectului, se vor moderniza zona pietonală, respectiv strada Teilor și zona de legătură dintre Piața Republicii și plajă. Strada Teilor va fi tratată pe două sectoare, unul carosabil și unul pietonal. Lucrările propriu-zise vor rezolva concomitent mai multe probleme, cum ar fi: înființarea unei zone de promenadă, crearea unui punct de belvedere, amenajarea unei fântâni arteziene, dar și amenaja-rea de locuri de joacă și spații verzi, cu menținerea vegetației existente.

Prin prezentul proiect se va moderniza vechea faleză a orașului pe o distanță de 1,5 km. Căile de rulare se vor realiza din granit cu diferite nuanțe cromatice. Lucrările vor cuprinde amenajarea de spații de recreere pentru copii, îmbunătățiri la spațiile verzi existente și realizarea de noi spații verzi prin însămânțarea de gazon, plantări de flori, arbuștii și amplasare de jardiniere. De asemenea, se vor moderniza utilitățile publice și va fi amenajat un punct de observație, cu un sistem de iluminat și mobilier urban modern, realizat din materiale ecologice. Vor fi amplasate bănci, rastere pentru biciclete, bolarzi ficși, decorativi și retractabili, în zonele de acces. Valoarea totală a proiectului este de 17,4 milioane lei. Implementarea proiectului are o durata de 6 luni, respectiv până la data de 10 decembrie 2015.

Tot în cadrul aceluiași eveniment a fost lansat și proiectul "Înființare Parc Evergeen". În cadrul acestuia, se va construi o fântâna arteziană, se vor planta pomi și se vor crea locuri de joacă pentru copii, piste pentru bicicliști, alei pentru jogging, rollerparc. Valoarea totală a acestui proiect este de 17 milioane lei, iar implementarea proiectului trebuie făcută până la finele acestui an.

Primarul Cristian Radu, prezent la eveniment, a declarat că aceste proiecte sunt rodul muncii în echipă, în ultimii doi ani municipalitatea reușind să acceseze peste 21 milioane euro fonduri europene. Totodată, edi-lul a anunțat că sunt în lucru multe alte proiecte cu finanțare europea-nă, cum ar fi: modernizarea infrastructurii în stațiuni, reabilitarea unităților de învățământ din Mangalia, amenajarea centrului istoric al orașului, reabilitarea Casei de Cultură.

Elena ODICĂ

Comentează știrea

Bogdan
11 iulie 2015
Atentie

Atentie mare, trebuie ca din start sa se aiba in vedere montarea de camere video in parcul cu pricina pemntru monitorizere impotriva puzderiei de infractori ,altfel foarte curand dupa inaugurare,parcul va fi stapanit de tot souil de jigodii si chiar distrus incetul cu incetul.

Florin
19 august 2015
Oportunitate

Proiect nou - cautam colaboratori constand in persoane dedicate si serioase. Nimic absurd, este ceva simplu, real si cat se poate de serios. Se poate castiga intre 100 si 300 euro pe luna, la inceput, muncind de acasa. Pentru cei interesati, contactati-ne la: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1449 secunde