Prima trecere de pietoni inteligentă, la Constanța

de Andreea PERHAIȚĂ Sâmbătă, 09 Noiembrie 2019 1028
Prima trecere de pietoni inteligentă din Constanța, cu leduri care se aprind atunci când cineva se apropie de carosabil, a fost amenajată chiar la intrarea în municipiu. Este vorba despre un proiect pilot demarat de Primăria Constanța, în cadrul căruia vor fi realizate mai multe treceri de pietoni inteligente în oraș.


Acestea sunt dotate cu senzori și leduri în asfalt, care se aprind în momentul în care cel care intenționează să traverseze este detectat pe trotuar. „Trecerea de pietoni oferă astfel o mai bună vizibilitate și crește nivelul de siguranță al cetățenilor care traversează acest bulevard intens circulat”, precizează reprezentanții Primăriei Constanța. 


Tot pentru siguranța pietonilor, autoritățile locale au înființat recent patru treceri de pietoni noi în puncte cu risc crescut de accidente și au refăcut marcajul pentru 76 de treceri de pietoni aflate în diverse zone ale orașului, pentru a le asigura șoferilor o mai bună vizibilitate. Alte 10 treceri de pietoni de pe marile bulevarde au fost iluminate suplimentar iar la cele cu insule mediane au fost montate semnalizatoare cu  leduri și panouri fotovoltaice.


Taguri

Alte ştiri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei