Prima ninsoare, primele victime! Zeci de constănțeni și-au rupt mâinile și picioarele
Articole de la același autor
DOLIU ÎN FAMILIA MEDICULUI CONSTĂNȚEAN CHAZLI FAWAZ
12 Decembrie 2017
Preotul care a trăit în munți are gânduri mari cu biserica "Sfântul Ștefan" din Constanța
28 Decembrie 2017
Cum se calculează indemnizația pentru creșterea celui de-al doilea copil
11 Decembrie 2017
Cum puteți intra în posesia taloanelor de pensie
10 Ianuarie 2018
Vreți să lucrați în străinătate? Ce locuri de muncă sunt disponibile
28 Decembrie 2017
Nici bine nu a venit iarna, că zeci de persoane au și ajuns la Unitatea de Primiri a Urgențelor din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța cu oasele rupte. Desigur, constănțeni cu picioarele rupte au ajuns și în ambulatorii.
"Am vrut să merg să fac piața și, când să ies din curte, am alunecat și nu m-am mai putut ridica. Imediat după ce a venit copilul, m-a adus la spital", ne-a declarat Ioana Stoica, o bătrânică pe care am întâlnit-o la Spitalul Județean.
Pacienții diagnosticați cu traume minore nu au necesitat internare. Potrivit reprezentanților unității sanitare, acestora li s-au dat rețete și s-au întors acasă.
Ca urmare, au rămas spitalizați numai cei care au suferit fracturi. Mai mult decât atât, numai într-o singură zi au fost internați în secția Ortopedie - Traumatologie 14 pacienți, asta în condițiile în care, în mod normal, sunt internați doar 2-3 pacienți în 24 de ore. În același interval, 17 persoane deja internate în aceeași secție au fost supuse intervențiilor chirurgicale. Cei mai mulți dintre pacienți au peste 60 de ani. Dintre diagnostice, cele mai frecvente sunt fracturile de col femural, de gambă și de gleznă. Tocmai de aceea, în momentul de față, toate cele 55 de paturi din secția Ortopedie - Traumatologie sunt ocupate.
"Oamenii au venit continuu și ne așteptăm ca în acest sezon să ne confruntăm cu multe asemenea cazuri. Unii vin după câteva ore de la căzătură, când văd că li se umflă locul unde au suferit traumatismul, alții imediat de la producerea incidentului", au precizat medicii ortopezi.
Aceștia sfătuiesc persoanele în vârstă, în mod special, să nu mai iasă din casă atunci când este polei pe jos.
De asemenea, specialiștii sfătuiesc persoanele vârstnice să fie mai atente la schimbările bruște de temperatură și să evite deplasările pe gheață, atunci când este posibil. Totodată, ei recomandă populației să curețe trotuarele din fața blocurilor sau a caselor, să poarte încălțăminte cu talpă aderentă, iar femeile să renunțe la tocuri. Trebuie subliniat că cei mai predispuși la fracturi sunt cei cu vârsta de peste 50 de ani, care suferă de regulă de osteoporoză, afecțiune care face ca o simplă căzătură să ducă direct la alte leziuni grave, cum ar fi, spre exemplu, fracturile de șold.
Pentru a evita aceste situații, pietonii trebuie să fie mult mai atenți atunci când traversează strada, pentru că ei pot aluneca în timp ce trec strada chiar regulamentar, pe zebră, și pot fi loviți de mașini. Problema este că, pe timp de iarnă, cu polei, zăpadă sau gheață, nici șoferii nu pot opri tot timpul mașinile imediat și pietonii care au ghinionul să alunece pe șosea riscă nu doar să cadă, ci să și fie surprinși de vehicule.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 11 Octombrie 2017
Vineri, 22 Decembrie 2017
Vineri, 08 Decembrie 2017
Miercuri, 22 Noiembrie 2017
Vineri, 10 Noiembrie 2017
Miercuri, 08 Noiembrie 2017
Joi, 02 Noiembrie 2017
Marţi, 31 Octombrie 2017
Luni, 30 Octombrie 2017
Vineri, 06 Octombrie 2017