Premianții din centrele de plasament s-au plimbat cu velierul

124
Premianții din centrele de plasament  s-au plimbat cu velierul - premiantiisauplimbat-1440781129.jpg

Articole de la același autor

Campania "Iubește marea", inițiată de Asociația Civică Pentru Constanța, în parteneriat cu Academia Navală "Mircea cel Bătrân", a continuat, vineri, cu un nou episod. De data aceasta, invitații speciali ai Asociației au fost copiii cu rezultate deosebite la învățătură din cadrul centrelor de plasament coordonate de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.

La evenimentul care a avut loc pe velierul "Adornate" au fost prezenți 15 copii cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani, alături de patru însoțitori. Aceștia au participat la activități educative și distractive coordonate de membrii Asociației Civice Pentru Constanța, dar și de echipajul velierului "Adornate". Au vizitat nava, au făcut jocuri marinărești, au fost inițiați în meșteșugul nodurilor marinărești și au descoperit bazele navigației și meseriei de marinar.

Ca și în cazul evenimentului anterior, la care au participat 15 copii ai beneficiarilor Fundației Baylor Marea Neagră, scopul acțiunii de vineri a fost să le ofere celor mici o experiență inedită în larg și să le insufle dragostea față de mare și navigație.

În data de 11 iunie, Asociația Civică pentru Constanța, în parteneriat cu Academia Navală "Mircea cel Bătrân", au lansat campania "Iubește marea". Campania are două componente: una de divertisment, prin care o parte a societății civile constănțene a fost invitată să experimenteze momente inedite la bordul velierului "Adornate" și să descopere frumusețea croazierelor pe mare, promovând altfel litoralul românesc, marea și orașul Constanța; a doua, educativă, are drept scop promovarea marinăriei ca disciplină vocațională în rândul tinerilor care se află în punctul de a alege o carieră. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4132 secunde