Plan de continuitate, activat la Instituția Prefectului – Județul Constanța

215
Plan de continuitate, activat la Instituția Prefectului – Județul Constanța - 1-1594144385.jpg

Articole de la același autor

 
Astăzi, în urma testării contacților direcți ai colegei care a fost confirmată cu prezența virusului SARS-CoV-2, toate rezultatele efectuate au fost negative, inclusiv cele ale prefectului și subprefecților județului Constanța.
 
În perioada următoare, activitatea Prefecturii Constanța se va desfășura prin activarea unui plan de continuitate, în care vor fi implicate toate departamentele din Instituția Prefectului. Prefectul județului, George-Sergiu NICULESCU, va coordona activitatea curentă de la domiciliu și va participa la ședințe în sistem videoconferință și teleconferință.
 
"Este necesar să avem continuitate, indiferent de situație, pentru că rolul nostru este foarte important, mai ales că suntem în plin sezon estival. Atât eu, cât și colegii mei din cancelarie, vom rămâne în izolare la domiciliu până la noi dispoziții, DSP Constanța fiind instituția care, în funcție de contextul epidemiologic, va hotărî cât vom fi nevoiți să stăm acasă", a declarat George-Sergiu NICULESCU, prefectul județului Constanța.
 
Vă reamintim faptul că ieri, o angajată a Instituției Prefectului, care își desfășoară activitatea în cancelarie, a fost confirmată cu noul coronavirus. Starea generală a colegei noastre este bună, ea fiind asimptomatică.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.795 secunde