Piețele Constanței, rămase în secolul trecut. Unde sunt proiectele futuriste ale primăriei?

2069

Articole de la același autor

Tarabe ruginite, chiuvete sparte, "comercianți" cu verdețuri întinse pe trotuar, "producători" care vând direct din portbagaj - piețele din Constanța anului 2018 aduc mai mult a talcioc improvizat la o margine de sat. Unele sunt pe cale de dispariție, altele aglomerate dintotdeauna, dar încă destul de departe

de un comerț civilizat.

Piața Tomis III, divizată între precupeții care vând fructe și legume, achiziționate de la târg înainte de răsăritul soarelui, și puținii productori care au acces, este dosită în spatele a două supermarketuri, pentru care s-au găsit și locuri de parcare și s-au făcut și alei. În hala mare, tarabele sunt pline de verdețuri, dar cumpărători mai puțini.

De ani de zile se știe că înăuntru prețurile la legume și fructe sunt mult mai mari decât cele de la tarabele improvizate de afară, care s-au extins până au ocupat toate aleile și le-au transformat în talcioc. Tot acolo, pe trotuar, lângă morcovi, spanac, mere, se vând și pantaloni de trening, chiloți, sutiene, capoate. Din când în când, comercianții ambulanți mai sunt puși pe fugă de polițiștii locali, dar apoi revin și își văd în continuare de treabă.

Hale ponosite, tarabe ruginite și lădițe pline de țigări de contrabandă

Piața de la Groapă, de pe strada IL Caragiale, seamănă din ce în ce mai mult cu numele pe care îl poartă încă din vremurile comuniste. Este o groapă cu tarabe de piatră goale și doar vreo două magazine care abia mai supraviețuiesc. Comercianți nu mai sunt, căci clienții le-au fugit către supermarketurile și piața privată din zonă, mult mai frumoasă, bine aprovizionată și amenajată mai plăcut.

Și Piața "Filipescu" din cartierul Faleză Nord este la fel de pustie, deși zona s-a dezvoltat foarte mult în ultimii ani, s-au construit multe vile și blocuri. Clienții s-au împuținat și, în lipsa unor investiții ale autorităților locale, care să facă zona mai atractivă, comercianții au renunțat pe rând la tarabele urâte și statul în frig și ploaie pentru câteva legături de verdeață.

În Piața Griviței, le-au trebuit ani de zile polițiștilor locali să afle că vânzătorii de țigări de contrabandă își ascund cartușele în lădițele cu legume ale precupeților. Zona este mereu aglomerată și nu ai unde să parchezi, este plină de hoți de buzunare și de așa-ziși comercianți descurcăreți gata să îți facă rost de un telefon ieftin sau să ți-l cumpere pe al tău. Hala veche a mai fost cârpită pe ici, pe colo, dar își păstrează aspectul ponosit.

Planuri rămase pe hârtie

Aceasta este Constanța pe care o văd constănțenii zi de zi. În urmă cu mai bine de doi ani, autoritățile locale se lăudau că vor schimba complet fața piețelor din Constanța. Nu numai că le vor aduce în zilele noastre, ci și că le vor duce către viitor. Primarul Decebal Făgădău prezenta niște proiecte frumos colorate, cu clădiri cu o arhitectură modernă, spații verzi și copăcei de jur împrejur și spații pentru desfășurarea unui comerț civilizat. Deocamdată sunt tot acolo, pe hârtie.

Viziuni irealizabile

În primăvara lui 2016, primarul spunea că actuala Piața Griviței va fi rasă de pe fața pământului și că se va construi una nouă. Aceeași soartă ar trebui să o aibă și Piața "IL Caragiale". În aprilie 2017, Consiliul Local aloca 500.000 de lei Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public și Privat pentru realizarea studiilor de fezabilitate vizând cele două proiecte. Dar, de atunci, lucrurile s-au înțepenit.

Conform planurilor, Piața Griviței și Piața "I.L. Caragiale" ar trebui să fie transformate în spații moderne multifuncționale și se vor realiza prin reconfigurarea întregului spațiu urban actual. Transformarea va trebui să păstreze caracterul funcțional principal, cel de piață agro-alimentară, dar se vor introduce și funcțiuni noi, complementare activității comerciale reprezentative.

Cele două piețe ar trebui să fie percepute ca un punct de interes atât pentru comerț, dar și ca posibilitate de petrecere a timpului liber, de comerț altul decât cel agro-alimentar, sau alternativă locală, de cartier, de întâlnire și dezvoltare a spiritului comunitar.

Spațiile comerciale de dimensiune mică vor fi amplasate la parterul clădirii, perimetral, în centru păstrându-se zona tarabelor pieței agro-alimentare. Piața Griviței va avea și etaj, unde vor fi amplasate cafenele și restaurante, dar și o grădină suspendată cu mult spațiu verde. În plus, în interiorul clădirii se va amenaja un spațiu destinat unui mic centru comunitar local. El va fi amenajat ca un loc unde se vor putea organiza spectacole, festivități, întruniri, dezbateri sau conferințe.

Rămâne de văzut când vor demara cu adevărat aceste două proiecte și să sperăm că nu vor avea soarta Podului de la Butelii sau a Parcului Arheologic.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5245 secunde