Perdea forestieră de protecție pentru Autostrada Soarelui

371
Perdea forestieră de protecție pentru Autostrada Soarelui - perdeaforestiera2-1552598651.jpg

Articole de la același autor

Zeci de salcâmi, corcoduși, sălcioară și păducel au fost plantați, ieri, pe marginea Autostrăzii A2, în apropierea localității Valea Dacilor, din județul Constanța. 
Acțiunea, la care au fost prezenți și ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, și prefectul Constanței, Dumitru Jeacă, a deschis astfel Luna plantării arborilor în județul Constanța. De asemenea, voluntari au fost elevi ai Liceului Teoretic Murfatlar și silvicultori. 
Evenimentul este organizat de Regia Națională a Pădurilor Romsilva. Cu această ocazie, au fost plantate 6,37 hectare perdele forestiere, cu o lungime de 2,12 kilometri. 


Astfel, potrivit directorului Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, în această primăvară, vor fi înființate, în total, perdele forestiere pe autostrada A2 în județele Constanța și Călărași, care vor acoperi o suprafață de 13,11 hectare, pe o lungime de 4,37 kilometri. Pentru realizarea acestor perdele forestiere, Romsilva va utiliza 65.540 de puieți forestieri proveniți din pepinierele proprii. În anii precedenți, regia a înființat perdele forestiere în proximitatea autostrăzii A2, în județele Ialomița și Călărași, pe o suprafață cumulată de aproximativ 33 de hectare. 


Perdelele forestiere vor fi realizate, în perioada următoare, pe mai multe autostrăzi și drumuri naționale, în zonele cu risc de înzăpezire, pe o lungime de 198,3 de kilometri și pe o suprafață de 594,54 hectare, din care 120,6 kilometri pentru protecția autostrăzilor A1, A2 și A3, și 77,7 kilometri pentru protejarea Centurii București, a drumurilor naționale DN1, DN2, DN2B, DN3, DN4, DN7 și DN21, pe raza județelor Argeș, Dâmbovița, Ilfov, Giurgiu, Călărași, Ialomița, Constanța, Brăila, Buzău și Vrancea.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0097 secunde