Pensionarii se calcă în picioare pentru biletele de tratament

351
Pensionarii se calcă în picioare pentru biletele de tratament - bletepensionari4-1505144004.jpg

Articole de la același autor

Încă de la primele ore ale dimineții de ieri, Casa Județeană de Pensii (CJP) Constanța a fost luată cu asalt de bătrânii dornici să plece în stațiunile balneo-climaterice, la tratament. Chiar dacă sezonul estival s-a încheiat, se pare că la sediul CJP s-a înregistrat o avalanșă de solicitări de bilete, pentru seria curentă fiind chiar suplimentat numărul de bilete alocate județului.

Potrivit directorului adjunct economic, Daniela Lazăr, pentru prima serie din această lună, Casa de Pensii pune la dispoziția persoanelor vârstnice 550 de bilete. Majoritatea pensionarilor au optat pentru luna septembrie pentru că nu mai este atât de cald afară.

"Nu am vrut să plec în iulie sau august, din cauza caniculei. Deși este indicat ca tratamentele să fie făcute într-un anotimp cald, aerul de afară a fost irespirabil lunile trecute, așa că am decis să plec atunci când se va mai răcori un pic afară", ne-a declarat Paraschiva P., o bătrânică în vârstă de 75 de ani.

Și Nicolae S. a preferat tot luna septembrie.

"Acum vremea este cea mai potrivită pentru persoanele în vârstă. În primul rând, nu mai riscăm să facem vreun atac cerebral sau infarct de la căldură, apoi condițiile în centrele de tratament sunt aceleași, iar în camerele de hotel este tocmai bine și nu mai trebuie să dăm drumul la ventilatoare sau să stăm cu ferestrele larg deschise", este de părere vârstnicul.

Ca cei doi sunt mulți, toți hotărâți să-și rezolve problemele de sănătate în această perioadă.

Ca și până acum, selecția persoanelor care vor merge în stațiuni se va face pe baza unor punctaje care se stabilesc la criteriile de acordare. Așadar, se va ține cont de cuantumul pensiei, de gradul de invaliditate, dar va conta și dacă acea persoană a mai mers în stațiune la tratament cu bilete subvenționate, în ultimii doi ani.

Stațiunile pentru care pensionarii, dar și angajații din domeniul public și privat, pot opta sunt: Covasna, Băile Herculane, Vatra Dornei, Govora, Sovata, Căciulata, Slănic Moldova, Sinaia, Bușteni, Băile Felix, Olănești, dar și Techirghiol.

Pentru un bilet care include 16 zile de tratament, trei mese zilnice și diferite proceduri, solicitanții vor trebui să depună la sediul instituției o cerere tip, o adeverință de la medicul de familie, o copie a actului de identitate, cuponul de pensie sau în cazul angajaților, o adeverință de salarizare.

Cererea însoțită de actele menționate se pot depune la sediul CJP, iar contravaloarea biletului se va achita de către solicitanți în momentul ridicării acestuia. În cazul pensionarilor, prețul unui bilet este de 50% din valoarea pensiei brute, iar în cazul altor categorii de persoane prețul diferă în funcție de venit.

Solicitanții vor prezenta la acel moment o cerere tip de înscriere, copie după buletin, trimitere de la medicul de familie și o copie după ultimul cupon de pensii.

Desigur, la fiecare serie de bătrâni plecați vor exista și gratuități, de acestea beneficiind veteranii de război sau cei care primesc pensii de invaliditate și persoanele cu handicap.

Eliberarea biletelor se va face ca și până acum, potrivit planificării anunțate telefonic fiecărui beneficiar, iar la expirarea termenelor sunt eliberate biletele nevalorificate. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.278 secunde