Pedepse mai mari pentru braconaj. Șapte ani de închisoare pentru pescuitul electric

489
1

Articole de la același autor

Pescuitul electric sau cu explozibil va fi pedepsit cu până la șapte ani de închisoare. Comisia pentru Mediu și Echilibru Ecologic din Camera Deputaților a dezbătut cinci proiecte de legi și propuneri legislative privind modificarea și completarea OUG 23/2008 care reglementează pescuitul și acvacultura.

Astfel, comisia a modificat art. 62, în sensul de a permite pescuitul comercial al peștelui sub dimensiunea minimă legală, reținerea la bord, transbordarea, descărcarea și comercializarea resurselor acvatice vii dacă reprezintă maximum 5 la sută din captură, exclusiv pentru pescuitul la Marea Neagră.

"Plecând de la o realitate incontestabilă privind diminuarea fondului piscicol atât pe râurile interioare, cât și pe Dunăre, Lunca și Delta Dunării, precum și la Marea Neagră ca efect al braconajului, existența multor specii de pești fiind periclitată, în special sturionii de pe Dunăre și Deltă, Comisia a hotărât modificarea art. 65, lit.a) în sensul înăspririi regimului sancționator pentru fapte ce constau în pescuitul electric, deținerea aparatelor și dispozitivelor care distrug resursele acvatice vii prin curentare, pescuitul cu materiale explozive, pescuitul cu substanțe toxice și narcotice de orice fel, precum și folosirea armelor de foc în scopul omorârii peștilor sau altor viețuitoare acvatice. Dacă pe actuala reglementare aceste fapte reprezintă infracțiuni și se sancționează cu pedeapsa închisorii de la șase luni la trei ani, în noua redactare pedepsele au fost majorate de la trei la șapte ani și interzicerea dreptului de a pescui o perioadă cuprinsă între un an și trei ani. Facem apel la toate instituțiile și organele statului cu atribuții de control să ia măsuri în ceea ce privește sancționarea mai fermă și combaterea acestui flagel care constituie una dintre cele mai grave amenințări la adresa exploatării durabile a resurselor acvatice vii și a biodiversității" a declarat Remus Borza, președintele Comisiei pentru Mediu și Echilibru Ecologic. 

Comentează știrea

liviu burebista
15 mai 2017
pestele de la cap se impute

Nu este de ajuns sa dai o lege, mult mai important este sa fie si aplicata . Si cand spun sa fie aplicata m-a refer sa fie aplicata pentru toti cei care incalca legea. La noi in tara nu este cazul, legea va fi aplicata numai celor care nu au pile sau bani. Adevarati braconieri , cei cu" spate" care va sa zica, nu vor fi tulburati si vor bracona la fel ca si pana acum , pana cand nu va mai exista nici un peste in raurile si lacurile Romaniei. Fir intins !!!!!!!!!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.092 secunde