Înecată în gunoaie

Pe plaja din Faleză Nord, turiștii se bronzează lângă hoituri de animale (galerie foto)

4343
Pe plaja din Faleză Nord, turiștii se bronzează lângă hoituri de animale (galerie foto) - e616c4a8cab87fcdcd3509291f1fb294.jpg

Articole de la același autor

Relaxare, mult soare, apă limpede și niscaiva prilejuri de distracție - asta se așteaptă turiștii să găsească pe litoral. Înalte așteptări, am putea spune, având în vedere că după ani buni în care s-a tot bătut moneda pe nevoia unui mediu curat și pe promovarea Constanței pe harta turismului național și internațional încă există plaje care arată ca adevărate gropi de gunoi. Exemplul cel mai elocvent este reprezentat de plaja din dreptul cartierului Faleză Nord.
În trecut, această plajă era refugiul constănțenilor care voiau să se ascundă de învălmășeala din Mamaia sau din celelalte stațiuni. "Secretul" a fost aflat însă și de turiștii cazați în zonă, astfel că, zilele trecute, am întâlnit pe plaja din dreptul cartierului Faleză Nord turiști veniți din Iași, Mehedinți sau Brăila. Au venit în căutarea unei oaze de liniște și au dat peste un focar de infecție.

Căile de acces - câteva poteci abrupte
Acest aspect ne-a fost semnalat și de un cititor al cotidianului nostru, care s-a semnat "Lucifer". "Acum câțiva ani mergeam să fac plajă la capătul
liniei 102, în Faleză Nord. Era o plajă cochetă, cu două terase, se ame-najase o scară de lemn, pe care puteai să ajungi pe plajă și era și un drum de acces pentru mașini. Am avut însă o surpriză extrem de neplăcută zilele trecute, când, dorind să scap de aglomerația din Mamaia și de pe plaja Modern, am ales să merg în locul de care vă vorbesc. Este ca după război. Drumul de acces cu mașina - nu mai există! Tot terenul viran respectiv este îngrădit și se face un cartier rezidențial. Plaja este într-o mizerie de nedescris, mai precis arată ca o groapă de gunoi comună", ne-a semnalat cititorul "Cuget Liber".
De altfel, primele semnale că printre atuurile zonei nu se numără și păstrarea curățeniei sunt vizibile încă dinainte de a coborî pe plajă: potecile de pământ - doar pe alocuri se mai poate observa că intenția "artistului" a fost ca respectivele cărări abrupte să fie niște scări săpate în pământ, pentru a mai ușura accesul turiștilor - sunt străjuite de resturi de alimente și de PET-uri care răsar din iarbă.

"Pot fi educați cu amenzi usturătoare"
Ajuns pe plajă, ai crede că privirea îți va fi furată de limpezimea mării și de strălucirea nisipului. Ar fi strălucit poate dacă nu ar fi devenit o imensă scrumieră, cu țigări "uitate" cine știe de când și dacă plaja nu ar fi fost înconjurată de un cordon de PET-uri.
În dreapta plajei se întinde o faleză îngustă care ar putea să concureze cu o groapă de gunoi în miniatură. Nu lipsesc nici leșurile de animale, pe lângă care trec pescarii amatori și turiștii cu copii mici, nici graffiti-ul de prost gust.
"Nu ne place, cum să ne placă așa ceva? Acum zece ani, când veneam la Costinești, stingeam țigările în pahare de plastic, ne era rușine să le lăsăm în nisip, așa curat era. Este prima zi când suntem la plajă și am venit aici, dar de mâine mergem cu siguranță în altă parte", ne-a declarat o turistă din Iași, care se afla pe plajă împreună cu fiul ei de câțiva anișori și pe care îl supraveghea să nu por-nească copăcel către grămezile de gunoi.
Mizeria este făcută tot de constănțenii sau turiștii care ajung pe respectiva plajă, este de părere și cititorul ziarului nostru: "Vina în principal pentru mizeria de acolo este a oamenilor care frecventează locul respectiv și se complac în această situație. Dar aceștia pot fi educați dacă se aplică niște amenzi usturătoare. Însă de felul în care arată faleza, faptul că nu poți coborî pe plajă decât pe o cărare îngustă, lipsa coșurilor de gunoi nu dovedește decât că pe edilii noștri îi doare în … de constănțeni".

Apele Române susțin că există coșuri de gunoi (!)
Cătălin Anton, purtător de cuvânt al Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral, ne-a declarat că montarea coșurilor de gunoi, strângerea gunoaielor și restul serviciilor trebuie asigurate de operatorul de plajă care a concesionat porțiunea respectivă. În acest caz, după cum ne-a declarat reprezen-tantul instituției, este vorba de SC BM & MS Company SRL. "În urma semnalelor primite, cum că în ultimul week-end, urmare a numărului crescut de turiști, nu s-a menținut curățenia, am atenționat operatorii de plajă să strângă deșeurile de pe porțiunile de plajă. În caz contrar riscă între 10.000 și 20.000 de lei", a afirmat purtătorul de cuvânt.
Mai mult, potrivit acestuia, săptămânal, inspectorii ABADL fac "rondul" pe toată întinderea plajei, pentru a evita acumularea de gunoaie. Este greu de crezut însă că a călcat picior de inspector pe plaja respectivă de ceva vreme, fie că e vorba de cei de la Apele Române, de la Garda de Mediu sau Primăria Constanța.
De altfel, pe site-ul ABADL, la secțiunea "reclamații" este postată și în prezent o sesizare de la începutul lunii iunie de la o femeie care reclamă aceeași lipsă de curățenie de pe porțiunea de plajă amintită și nu numai. "În zonele de plajă Tataia, Trei Papuci, NU EXISTĂ COȘURI DE GUNOI ȘI NICI TOALETE, motiv pentru care toată zona a devenit, cu precădere de la 1 iunie, TOALETĂ PUBLICĂ", semnala Cristina N.
Reclamanta a primit chiar și răspuns de la reprezentantul ABADL: "Lucrările mecanice specifice s-au executat cu regularitate, iar sectorul de plajă este echipat cu coșuri de gunoi de 250 l. Aspectele sesizate se confirmă în zona limitrofă, zonă care este administrată de Primăria Constanța".
În ciuda răspunsului dat de Apele Române, așa cum nu existau coșuri de gunoi la începutul lunii iunie pe plaja menționată, nu existau nici ieri. Reprezentanții instituției au promis un control în zonă și luarea unor măsuri, după sesizările transmise. Rămâne de văzut cât vor fi de operativi.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 19 Mai 2010
Stire din Social : Mizeriile Constanței
Sâmbătă, 15 August 2009
Stire din Cetățenești : Aruncă gunoaiele pe geam, de la etaj
Pagina a fost generata in 1.5978 secunde