Ortodocșii vor sărbători Adormirea Maicii Domnului

280
Ortodocșii vor sărbători Adormirea Maicii Domnului - adormireamaiciidomnului-1534173929.jpg

Articole de la același autor

Au mai rămas doar două zile până la marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului, din data de 15 august. Cu această ocazie, IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, va săvârși slujba de pomenire a eroilor marinari la Monumentul Marinarilor de pe Faleza Constanța, marți, 14 august, de la ora 8.30. Mai târziu, de la ora 17.00 va avea loc slujba Vecerniei la biserica "Adormirea Maicii Domnului II" din Constanța, iar de la ora 19.00, cea de la biserica "Adormirea Maicii Domnului I" .

Toate acestea sunt urmate la ora 22.00 de slujba Prohodului Maicii Domnului la mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului" din apropierea localității 23 August. Tot aici, la miezul nopții, va fi săvârșită Sfânta Liturghie.

A doua zi, pe 15 august, de la ora 10.00, va avea loc slujba de Te Deum pe Faleza din Constanța, iar la ora 11.00 urmează Taina Sfântului Botez pentru cinci copii instituționalizați, la biserica "Adormirea Maicii Domnului" din localitatea Cumpăna.

Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei Tomisului, praznicul Adormirii Maicii Domnului reprezintă momentul în care Maica Domnului trece din viața pământească la cea cerească.

Cea mai veche atestare documentară a acestui praznic este din Siria, în secolul V. Locul originar al sărbătorii este, însă, Ierusalimul, unde se sărbătorea anual sfințirea unei biserici ridicate între Ierusalim și Betleem, în apropierea unui loc unde Fecioara Maria ar fi poposit înainte de nașterea Domnului. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4315 secunde