"Orașul fără spații de recreere pentru copii"! Locurile de joacă, reabilitate pe rând și pe bucățele

2318

Articole de la același autor

La primăvară, copiii din Constanța vor avea locuri de joacă nou-nouțe. Autoritățile locale s-au apucat de treabă și au demarat reabilitarea spațiilor de joacă din cartiere și din parcuri. Deocamdată, se pregătesc terenurile. Lucrările se vor desfășura pe două etape, primele care vor intra în reamenajare fiind nouă locuri de joacă, din mai multe zone ale Constanței.

Proiectul a început cu o întârziere de mai bine de un an, din cauza procedurilor greoaie. Însă, sunt speranțe ca, în câteva luni, lucrările să fie gata.

"A început pregătirea terenurilor în vederea reamenajării locurilor de joacă pentru copii. Muncitorii au lucrat la locul de joacă din Parcul de la Casa de Cultură unde au fost nivelate terenul și terasamentul.

În zilele următoare vor fi făcute aceleași operațiuni la alte opt locuri de joacă din municipiu", au anunțat reprezentanții Primăriei Constanța.

Este vorba despre spațiul de pe aleea Stejarului, bloc GI-G2, spațiul de pe strada Primăverii - aleea Lujerului, spațiul din Parcul Tomis 2, spațiul de pe aleea Mălinului - Tomis I, spațiul de pe strada Pescarilor, blocurile FZ15 - FZ17, spațiul de pe strada Pescarilor, blocurile BM11 - BM12, spațiul de pe strada Dionisie cel Mic, blocul 50, și spațiul de pe strada Năvodului, din cartierul Palazu Mare.

Presiuni de la părinți

Presiunile pentru reamenajarea locurilor de joacă din municipiul Constanța au început după ce părinții au reclamat incidente cauzate de starea precară a jocurilor. Conducerea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța a solicitat, ulterior, autorităților locale închiderea sau dezafectarea spațiilor neconforme, pe considerentul că acestea prezintă un pericol pentru copii, iar Primăria Constanța le-a demontat aproape pe toate.

Proiectul de reabilitare a locurilor de joacă exista deja, dar atribuirea lucrărilor s-a împiedicat de birocrație. Erau atunci incluse pe lista locurilor de joacă ce urmează să fie refăcute spațiul de pe strada Năvodului, din cartierul Palazu Mare, cu o suprafață de 1.126,7 metri pătrați, locul de pe aleea Viitorului, blocul 5A - 4 A, din cartierul Tomis Nord, de 155,67 mp, locul de pe strada Dispensarului, bloc 24A - 24 B, din cartierul Tomis Nord, de 330,07 mp, locul de pe aleea Hortensiei, cartierul Tomis Nord, de 124,21 mp, locul de pe bulevardul Tomis, blocul TAV4, de 300,39 mp, zona de agrement "Badea Cârțan", de 248,61 mp, locul de pe strada Adamclisi, blocurile P1 - P2, de 706,59 mp, locul de la intersecția aleii Heracleea cu aleea Făt Frumos, de 524,47 mp, locul de pe aleea Stejarului, blocurile G1 - G2, de 283,56 mp, și locul din Parcul Tomis II, de 423,21 mp. De asemenea, ar urma să fie complet refăcute spațiile de pe aleea Mălinului, din Tomis I, de pe strada Pescarilor, blocurile FZ 15 - FZ17 și blocurile BM11 - BM12, din zona de agrement Parc Dragoslavele, din Parcul Teatrului "Oleg Danovski", de pe aleea Lupeni, în zona străzii Traian, de pe strada Traian, blocurile A4 - A5, și de pe bulevardul Ferdinand, în zona Gării CFR.

Se pare însă că autoritățile locale au modificat proiectul inițial și lista locurilor de joacă incluse în prima etapă de reabilitare a fost modificată, dar și redusă. Acestea au fost acum împărțite în trei loturi, pe zone și cartiere, însă, deocamdată, lucrările vizează numai 25. Așa că o parte din copiii Constanței vor trebui să mai aștepte până când vor avea unde să se joace.

Cei din zonele unde deja se lucrează de-abia așteaptă să le vadă finalizate.

"Bine că s-au apucat, în sfârșit, de treabă. Să le facă și gata. Că nu este normal ca un oraș atât de mare să nu aibă locuri de joacă pentru copii. Unde să-i ducem, la mall? Trebuie să-și consume energia. În jurul blocurilor nu au unde, pentru că sunt parcate mașini. Terenuri goale nu mai sunt. Noi ce facem cu copiii?", ne-a declarat o mămică din zona Casei de Cultură.

Noile locuri de joacă vor avea covor cauciucat, leagăne, tobogane și alte jocuri, dar și aparate de fitness.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3988 secunde