Ocluzia intestinală i-a fost fatală minorei de la "Orizont"

1477

Articole de la același autor

Minora din Centrul "Orizont" al Direcției Județene pentru Protecția Copilului Constanța, care a decedat la scurt timp după ce a fost externată din spital, avea ocluzie intestinală, adică intestinul era blocat.

Raportul medico - legal a stabilit că minora Ionela Dîrnea a decedat ca urmare a unei ocluzii intestinale superioare cu fecalom, așa cum ne-a spus Roxana Onea, purtătorul de cuvânt al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța.
Conform certificatului medico – legal, ocluzia intestinală s-a produs în colonul ascendent, fapt care a provocat endotoxie.
Specialiștii de la Centrul Orizont, de unde provenea minora, sunt de părere că ocluzia intestinală ar fi putut fi descoperită și în urma unor investigații sumare, nefiind necesară o ecografie.
Dr. Florian Stoian, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, ne-a spus că la nivelul unității medicale s-a declanșat o anchetă internă. Managerul spitalului, dr. Ioan Tiberiu Tofolean a cerut un raport scris de la echipa de gardă care a tratat-o pe minoră, dar și foaia de urgență.
Protecția Copilului l-a acuzat pe medicul de gardă de la urgența Spitalului Județean de malpraxis. Ionela Dîrnea a decedat la scurt timp după ce a fost externată din spital.
Medicul de gardă Dana Bălteșiu, din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, a dispus tratarea minorei ambulatoriu, deși starea acesteia era gravă, se arată într-un comunicat al consi-liului județean.
Dr. Dana Bălteșiu ne-a declarat telefonic: "Minorei i s-au făcut analizele necesare și a fost examinată de două ori de către medicul chirurg de gardă. Chirurgul a stabilit că nu este necesară internarea, ținând seama de motivele pentru care a venit la urgență".
Ocluzia intestinală este blocarea parțială sau completă a intestinului care împiedică propulsarea conținutului acestuia.
Conform informațiilor primite de la medicul primar Medicină internă Mircea Marius, ocluzia intestinală se poate depista prin mai multe metode: prin examen abdominal, în urma unei investigații radiologice sau chirurgical. Tratamentul este doar chirurgical.
Principalele simptome sunt durerea abdominală, voma, greața. Uneori, pacientul are febră.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.7075 secunde