O șansă la viață pentru clădirile monument din județul Constanța

652
O șansă la viață pentru clădirile monument din județul Constanța - fotofondcladirivechi-1591539820.jpg

Articole de la același autor

Sute de clădiri monument din județul Constanța zac în mizerie, ascunse după bălării sau după tencuieli jupuite, zidării căzute. Pentru unele dintre ele poate că este prea târziu pentru a mai fi salvate, însă pentru altele mai există o șansă.

Institutul Național al Patrimoniului a lansat, în luna mai, Apelul Național de proiecte finanțate prin Timbrul Monumentelor Istorice, sesiunea mai – iulie 2020. O finanțare totală în valoare de trei milioane de lei este disponibilă pentru proiecte care se înscriu în cele două teme principale ale acestui apel. Este vorba despre intervenții de urgență, necesare pentru clădirile în stare avansată de degradare, cu o valoare totală de 2 milioane de lei, dar și de pregătirea documentațiilor tehnico-economice pentru restaurarea monumentelor istorice, pentru care se pune la bătaie un milion de lei.

Programul se adresează tuturor proprietarilor de clădiri, atât persoane fizice, cât și juridice ori instituții ale administrațiilor locale. Banii sunt o gură de aer pentru aceștia, în condițiile în care orice intervenție asupra unei clădiri istorice este extrem de costisitoare și presupune foarte multe documente și avize. Așa se face că sute de clădiri monument din centrul vechi al Constanței mor în fiecare zi câte puțin, lăsate sub voia timpului de proprietari care nu își permit să le îngrijească sau nu vor să le salveze. 694 de monumente istorice din județul Constanța sunt incluse pe lista Institutului Național al Patrimoniului, unele monumente de arheologie, altele de arhitectură, însă toate sunt reprezentative pentru patrimoniul cultural local. Câteva au fost deja reabilitate, altele sunt în lucru, însă cele mai multe sunt abandonate și cu greu vor mai putea fi restaurate.

Sute de imobile istorice degradate, în Constanța

"În aplicația Sit Urban, lansată de Primăria Constanța pentru inventarierea clădirilor vechi din municipiu, figurează, în prezent, 1.081 de imobile și anexe. Dintre acestea, aproximativ 40% sunt în diverse stadii de degradare", a declarat, pentru "Cuget Liber", purtătorul de cuvânt al Primăriei Constanța, Diana Sobaru. De altfel, potrivit acesteia, și autoritățile locale analizează posibilitatea de a intra și a răspunde apelului Institutului Național al Patrimoniului, pentru a obține finanțare pentru unele clădiri aflate în proprietatea instituției. "În cadrul proiectului cu fonduri europene Alt-Bau, în care sunt împărtășite idei, soluții și modele de succes pentru a da o a doua șansă clădirilor istorice degradate, facem permanent informări către proprietarii de imobile vechi din municipiul Constanța. Și va fi prezentată inclusiv posibilitatea de a obține finanțare pe cele două direcții, prin Timbrul Monumentelor Istorice", a subliniat reprezentantul Primăriei Constanța.

O mână de ajutor importantă pentru proprietari

Apelul pentru proiecte se va încheia la finele lunii iunie. "În urma întrebărilor primite în perioada 19 - 29 mai și ca rezultat al primei sesiuni de clarificare, au intervenit câteva precizări și modificări, atât în calendarul desfășurării apelului, cât și la nivelul documentației necesare solicitării de finanțare. Astfel, am extins termenul de depunere a cererilor de finanțare până la data de 1 iulie ora 20.00, precum și termenul până la care poate fi analizat un proiect câștigător, 30 noiembrie 2020, în cadrul prezentului apel. Prioritățile acestei sesiuni de finanțare sunt punerea în siguranță a monumentelor istorice în pericol și activarea comunității locale în sprijinul patrimoniului cultural. Apelul are în vedere finanțarea unor proiecte care se înscriu în cele două subprograme, intervenții de urgență și pregătirea documentațiilor tehnico-economice pentru restaurarea monumentelor istorice, mai precis pentru proiectare", explică reprezentanții Institutului Național al Patrimoniului.

Se primesc propuneri de proiecte pentru construcții care prezintă pericol public, constatat prin raport de expertiză tehnică sau notă tehnică justificativă, în scopul evității pierderilor de vieți omenești sau rănirii grave a persoanelor, precum și distrugerii unor bunuri materiale, culturale și artistice de valoare. Acestea vor avea intervenții directe, cum ar fi consolidare a elementelor structurale și de arhitectură, intervenții indirecte, precum sprijiniri, eșafodaje, acoperiri de protecție, dar și lucrări conexe – desfacerea sau refacerea instalațiilor și echipamentelor, finisajelor interioare și exterioare, învelitorilor și altor elemente necesare pentru realizarea intervențiilor.

În ce privește finanțarea pentru realizarea documentațiilor, se referă la proiectare pentru restaurarea monumentelor istorice și poate cuprinde proiecte de anvergură și complexitate redusă, elaborate pentru toate fazele de proiectare.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.505 secunde